Obiceiul de la volan care poate fi fatal pentru mulți șoferi. Nu îl mai face!

de: Iulia Statie
20 01. 2022

Există un obicei care ar putea să le aducă foarte multe probleme șoferilor. Aceștia ar trebui să renunțe imediat la acesta pentru a nu întâmpina numeroase provocări în momentele în care se află în trafic. Cercetătorii au făcut o dezvăluire uluitoare despre ce se poate întâmpla.

La ce obicei trebuie să renunțe șoferii

Ce poți să faci atunci când ai de parcurs un drum lung? Te asiguri că te bucuri de mâncare, pentru a lua o gustare pe drum, dar și cafea și apă. Atmosfera este întreținută de piesele tale preferate, astfel că nu trebuie să mai recurgi la altceva pentru a avea parte de o dispoziție cât mai bună.

Cu toate acestea, chiar dacă multe persoane ascultă muzică atunci când se află la volan, cercetătorii au tras un semnal de alarmă. Specialiștii au explicat că acest obicei nu este chiar așa de bun, astfel că poate să aibă efecte majore asupra abilității de concentrare pe care o are șoferul.

Specialiștii au realizat un studiu și au făcut mai multe măsurători ale activității cerebrale a voluntarilor în timp ce aceștia ascultau muzică. Se pare că gradul de reacție pe care îl aveau participanții a scăzut, nivelul de stres fiind mult mai ridicat în respectivele condiții.

Ce trebuie să știe șoferii

Astfel, se pare că schimbarea direcției privirii de la o sursă de sunet poate să vină cu un efect profund asupra activității cerebrale, potrivit dailymail.co.uk. Motivul? Persoanele sunt obișnuite ca sunetul să vină din direcția în care privesc, potrivit cercetătorilor din cadrul University College London.

Specialiștii s-au bazat pe o situație obișnuită în care oamenii ascultă muzică, încercând să urmărească un singur sunet din cele redate. La acest studiu au participat 19 participanți, creierul lor fiind monitorizat de către o electroencefalogramă. Experții au mărturisit ce au descoperit.

„Am fost surprinşi de schimbările majore şi semnificative de la nivelul activităţii cerebrale.

Dacă persoanele, de exemplu, sunt stresate sau implicate în sarcini mai complexe, acest efect ar putea fi mult mai puternic.”, a transmis unul dintre autorii studiului, dr. Ulrich Pomper.

Ce au descoperit specialiștii

Participanții au fost rugați să urmărească sunetul care provenea de la o boxă, în timp ce ignorau celelalte zgomote de fundal. Ei au fost nevoiți să privească către difuzorul din care se auzea sunetul. A fost adăugat un alt difuzor, din care ieșeau sunete care nu trebuiau să fie băgate în seamă.

Se pare că timpul de reacție era mult mai lent în momentele în care participanții nu priveau către difuzorul pe care trebuiau să îl asculte, după cum au punctat specialiștii. Mai mult, accentul a fost pus pe activitatea cerebrală, ținând cont că participanții au fost nevoiți să se concentreze mult mai bine.