Oana Zăvoranu, prima emisiune în care desființează vedetele din România. Ce dezvăluiri în premieră face

de: Alexandra Chivu
16 12. 2020

După ce a revenit spectaculos pe micile ecrane anul trecut, chiar din postura în care publicul a cunoscut-o, cea de actriță, în serialul ”Sacrificiul”, Oana Zăvoranu continuă să uimească. Vedeta și-a lansat azi emisiunea online, postată pe canalul său de Youtube, unde va desființa toate persoanele publice pe care aceasta le consideră nedemne de a apărea în mijlocul oamenilor și de a-i influența.

Oana Zăvoranu taie și spânzură. Diva desființează vedetele din România în propria emisiune

S-a retras aproximativ doi ani din lumina reflectoarelor, fără precizarea că se va întoarce. A acceptat apoi să facă parte din distribuția serialului ”Sacrificiul” de la Antena 1, semn că în spate își croia și alți pași care să o ducă înspre revenire. Așa a și fost. Și pare că lipsa de pe micile ecrane i-a dat timp să se reinventeze.

De ceva vreme, Oana Zăvoranu realizează înregistrări video sau face comentarii acide pe contul ei de Instagram cu trimitere către influenceri sau alte vedete din România. Deși până acum pare că nu i-a scăpat nimeni, cridicând atitudinea Cristinei Ich, Adelinei Pestrițu, Alinei Ceușan sau a Oanei Roman, Zăvo simte să vorbească pe larg despre ceea ce consideră ea a fi nereguli în mediul virtual.

Astfel, dar și la cererea publicului, a apărut noul său proiect: o emisiune online unde va tăia și spânzura. Primul episod va fi urcat pe canalul său de Youtube azi, la ora 19:00. „Vom face deranj mare printre influencere și influenceri”, amenință aceasta.

Prima țintă: Oana Roman

„Eu nu aș fi avut nimic cu femeia asta dacă nu ar fi mâncat-o în c*r la o emisiune, ațâțată fiind. Ea trebuia să o țină pe a ei să spună: nu vreau să-i pronunț numele. Mamă, știi cât îmi place că nu îmi pronunți tu numele, că nu vreau să vină din **** numele meu. E ca și când mi l-ai viola. Ea, în timp ce spunea că Oana Zăvoranu este brânză bună în cel mai prost burduf de câine, el (n.r. soțul ei, Marius Elisei), victima colaterală, mânca picant.

(…)Onuca, de când o știm noi, ea slăbește. Ea, dacă are 40 de ani, de la 6 ani face criolipoliză, când pe stânga, când pe dreapta. Când o cauți, ea slăbește; are cure de slăbire și toată viața ei este într-o slăbire”, a spus Oana Zăvoranu în primul episod al emisiunii sale online.

„Eu sunt de neoprit!”

„Hai, gata! Ne-am prostit destul! Dăm drumul la treabă și o facem în stil mare! Asumat și pe față! V-am promis ceva ce nu s-a mai făcut în România și mă țin de cuvânt! Miercuri, ora 19.00, începe adevărata NEBUNIE a Oanei Zăvoranu! Am pus tunurile pe influencere și nu mă las până nu dărâm toate miturile create în jurul acestor mocangioaice care deja sufocă pe toată lumea. AMR 2 ZILE până la episodul 1 din cea mai tare serie de emisiuni făcute vreodată în online-ul românesc!!!

E pe caterincă, e pe glam, e pe lux și opulență și vom face deranj mare printre influencerele și influencerii care deja se adună în haită ca să mă oprească! Problema e că EU SUNT DE NEOPRIT! PENTRU CĂ EU SUNT ZĂVO! ȘI MI SE RUPE! Hai, stați geană pe aici și pe canalul meu de Youtube, Oana Zavoranu Official, că nici nu vă imaginați ce urmează!”, a anunțat Oana Zăvoranu pe conturile sale de socializare.