Oana Zăvoranu, declarație surpriză la 5 ani de la moartea mamei sale, Mărioara. Ce a putut să spună

de: Andrei Simion
07 11. 2020

Au trecut cinci ani de când Mărioara Zăvoranu a trecut în neființă. În urma ei a rămas o avere considerabilă, multe controverse și toate lăsate fiicei sale, Oana Zăvoranu. În toți acești ani Oana a reuşit să treacă peste decesul mamei sale.

Oana Zăvoranu vorbește despre Mărioara Zăvoranu

Printre multele discuții pe care Oana ale-a avut pe rețelel de socializare cu fanii săi, a deschis și subiectul legat de mama sa, Mărioara Zăvoranu. Din păcate, în 2015 Mărioara Zăvoranu, după o perioadă grea de spitalizare, a decedat.

Ajunsă la vârsta de 67 de ani, usese internată în spitalc cu insuficienţă renală de mai multă vreme, pentru care făcea periodic dializă și diabet. Corpul femeii nu a mai rezistat și în cele din urmă a cedat. Momentul a fost unul greu pentru Oana. Dar, așa cum declara recent, a reușit să treacă peste și să-și continue viața.

Cu mult timp înainte ca Mărioara Zăvoranu să treacă în neființă, cele două erau într-un război, pornit de la bani. Totul a început prin 2000, după ce  Nicolae Zăvoranu, tatăl adoptiv al Oanei,  i-a lăsat vedetei, prin testament 75% din acţiunile de la compania AGRICOMEX, ulterior cedează aceste acțiuni mamei sale. Mai apoi ajunge să-i ceară acesteia bani, sau cel puțin așa declara vedeta.

Mărioara Zăvoranu, după o perioadă grea de spitalizare, a decedat.

”Rămâne mămica mea dragă, nu mă judecaţi greşit. Între noi nu există iubire pe bani. Nu am cum să mă răzgândesc când vine vorba despre procesul pe care îl aveam cu mama, prim-procurorul a intervenit şi a spus că subalternii săi au greşit în aceşti şapte ani”, a fost dreptul la replică al Oanei Zăvoranu.

”Repet, sunt orfană!”

După decesul mamei sale, Oana Zăvoranu și-a continuat pledoaria împotriva acesteia, iar declarațiile acesteia au fost din ce în ce mai dure. Cu toate astea, averea strânsă de Mărioara Zăvoranu și cei doi tați ai brunetei, i-a rămas integral acesteia. Din averea lăsată, celebra vilă în care loucise Mărioara Zăvoranu, din Afumaţi, jud. Ilfov, Oana a vândut-o pentru 140.000 de euro.

”Repet, sunt orfană! Cine ar muri? Dacă nu mai am mamă. Taţii mei au murit. Deci nu are cine să îmi mai moară important. Mama mea a murit la naştere, când m-a nascut pe mine, pentru că nu m-a vrut. Faptul că ea a murit e o justiţie divină, asta pot spune că s-a intamplat. Tatăl meu a chemat-o la ea. Eu sunt orfană de mult timp, am mai spus-o şi o mai spun, aşa că nu pot fi tristă şi supărată. Ea m-a chemat la spital ca sa smulgă o lacrimă, a întrebat-o moderatorul emisiunii dacă vrea să o iau în braţe şi nu a vrut. Dacă vrea sa o pup şi nu a vrut”, mai declara Oana.