Oana Roman tună și fulgeră pe rețelele sociale, după ce sumele facturilor la curent electric au crescut tot mai mult, în ultima perioadă. Celebra influenceriță le-a transmis un mesaj dur companiilor ce furnizează energie electrică în România. Cum au reacționat fanii divei.
Oana Roman a izbucnit pe social media, la adresa firmelor ce furnizează curent electric în România. În urma scumpirii facturilor la lumină, fosta prezentoare TV le-a adresat un mesaj dur reprezentanților companiei la care este racordată.
Fiica fostului premier Petre Roman a făcut o comparație tulburătoare între prezent și perioada comunistă, avertizându-i pe oficialii firmei de energie electrică de care aparține și ea că ar trebui să se teamă de mulțimea revoltată de prețurile exorbitante.
„Scriu și eu aici, deși știu că e degeaba, pentru că, deși suntem mulți nemulțumiți, asta nu va schimba situația și băieții deștepți își vor vedea în continuare de treabă și se vor îmbogăți și mai tare pe spinarea noastră.
Dar, sincer, sunteți o rușine, o rușine nemaiîntâlnită și îmi e ciudă că noi toți înghițim mizeriile voastre și bătaia de joc. Și cu Ceaușescu a fost la fel, dar într-o zi a ieșit lumea în stradă.
Meritați să vină toți peste voi și să rămâneți închiși în birouri de frica mulțimii. Nerușinaților nesimți ce sunteți”, a scris Oana Roman, revoltată, pe InstaStories.
Aceasta nu este prima dată când Oana Roman se plânge de facturile mărite la utilități. În ianuarie 2022, vedeta s-a plans, atunci, de faptul că i-ar fi sosit o factură uriașă la gaze. Desigur, în ambele ocazii, internauții au fost în asentimentul divei, aprobând-o.
Influencerița a fost revoltată de faptul că suma de pe documentul oficial s-ar fi dublat, din 2021 până în 2022, motiv pentru care Oana Roman i-a criticat pe furnizorii de gaze naturale pe rețelele sociale.
„Eu am o casă foarte mare şi noi suntem la a treia iarnă în această casă şi pot să compar. În primele două ierni, în decembrie, plăteam aici 700-800 lei, iar anul acesta, pe decembrie, factura a venit aproape 1.500 lei, deci practic s-a dublat preţul facturii”, a spus vedeta la Antena 3.