Oana Roman rupe tăcerea despre mama ei. Cu ce sechele a rămas Mioara

de: Alexandra Chivu
14 03. 2021

Oana Roman a făcut mărturisiri sfâșietoare despre problemele de sănătate ale mamei sale. Fiica lui Petre Roman a declarat că trăiește cu grija ei în permanență, din cauză că aceasta nu-și poate mișca o mână.

Oana Roman a vorbit despre problemele de sănătate ale mamei Mioara

„La 15:30 ajung cu mama la spital. I-am amânat un pic… Trebuia să fiu la 15:00, dar i-am sunat și am zis că o să întârzii. Mama nu-și poate mișca o mână, nu se poate îmbrăca singură. Trebuie să mă duc să o aranjez, să o îmbrac, să o aranjez, să o iau, să o pun în mașină, să o dau jos din mașină, să intru cu ea acolo.

La mine durează, e un proces destul de complicat cu mama. Dacă era femeia astăzi, o îmbrăca ea și o aranja, dar vine după 16:00 și trebuie să mă duc eu”, a povestit Oana Roman colegelor sale de emisiune, Roxana Vașniu și Elena Ionescu, în cadrul show-ului ”Mămici de pitici cu lipici”.

Ultima apariție pe ecran 

Mioara Roman a apărut ultima dată pe sticlă în 2018, la emisiunea de zi ”Prietenii de la 11”, unde a venit însoțită de Oana și nepoata Isabela. Atunci încă preda studenților arabă. „Sunt așa și așa. Mai pedau încă, sunt încă profesor. Mai am răbdare cu studenții, dar nu mai am cu cine, că nu prea vin studenții la cursuri. Sau de venit mai vin ei, dar nu prea învață. Eu le spun că cu araba e așa, știi sau nu știi. În alte limbi mai merge, mai sunt legături, pe când la arabă știi sau nu știi”, povestea Mioara Roman.

Aceasta nu a fost doar profesoară de limba arabă. A lucrat și la Radio București Internațional, timp de 17 ani, între 1864 și 1981, ca șefă a secției arabă. „Îmi amintesc de interviurile mele cu preşedintele egiptean Hosni Mubarak, sau cu fostul rege Hussein al Iordaniei. S-a ales praful de ele. Un fost coleg de la radio a şters toată arhiva cu interviurile luate de mine. Eram foarte apreciată pe atunci. Elena Ceauşescu a vrut să fiu translatorul ei, dar mi s-a părut ceva banal atunci. Am refuzat”, își amintea fosta soție a lui Petre Roman.