Oana Ioniță are iubit după divorț. Ce spune despre noua sa relație? ”Copiii l-au cunoscut” VIDEO EXCLUSIV
Oana Ioniță și Florin Budnaru s-au căsătorit civil în vara lui 2013, nășiți fiind de Mihai Găinușă, colegul de la Cronică al Oanei, și de soția acestuia. Deși formau o familie frumoasă, cei doi au divorțat în 2023, după 10 ani de relație.
Acum, Oana trăiește o frumoasă și discretă poveste de dragoste cu noul ei iubit și nu refuză ideea de a îmbrăca din nou rochia de mireasă. Într-un interviu exclusiv pentru Playtech Știri, Bebelușa Oana ne-a vorbit despre motivul care i-a adus suferința în urmă cu mai mult timp, despre noua sa relație, dar și despre „copilul adoptiv”!
Motivul pentru care Oana Ioniță suferă
Divorțul de Florin Budnaru a fost un subiect controversat în presă, iar Oana Ioniță a avut de suferit. Mai mult decât atât, în urmă cu mai mulți ani, o afectau diversele zvonuri și bârfe conform cărora s-ar întâlni cu diverși pretendenți. Oana Ioniță ne-a dezvăluit care a fost, de fapt, motivul pentru care suferea în acea perioadă:
„Înainte, când eram la Cronica Cârcotașilor, citeam articolele din presă, eram curioasă de tot ce se scrie, dar acum nu mai sunt. Am aparut și pe prima pagină din tabloid cu ultima bârfă din viața mea, respectiv, divorțul. Acum nu mai citesc atât de multe.
Eu știu cel mai bine ce mi se întamplă, eu știu cel mai bine prin ce trec. Primesc sfaturi de la oamenii dragi. Mă afectau bârfele și zvonurile. Se spunea că ies cu diverși oameni, printre care și un prinț, iar eu nici nu îl cunoșteam, nici nu știu cine este.
Era o perioadă când sufeream foarte tare din cauza asta. Acum cred că m-am maturizat și iau lucrurile așa cum vin.”, ne-a declarat Oana Ioniță, în exclusivitate pentru Playtech Știri.
Oana Ioniță, despre relația cu noul iubit
Oana și-a găsit fericirea în brațele noului său iubit, care s-a integrat deja în familia ei. Bărbatul i-a cunoscut cei doi copii, iar Oana se declară fericită! Astfel, nu refuză să îmbrace din nou rochia de mireasă:
„În momentul de față am o relație, sunt bine și fericită! Dacă nu funcționează, asta este. Dacă va funcționa, mă voi căsători. Nu vreau să mă mai gândesc la perspective, la ce o să se întâmple. Este frumos să îți faci perspective dacă îți propui să faci un copil sau să o iei într-o anumită direcție în viață.
Eu am trecut prin asta. Am doi copii frumoși, am o afacere care funcționează, am perspective din punctul ăsta de vedee. Din punct de vedere al relației, eu zic că este important să trăiești clipa, să fii fericit.
Eu cred că trebuie să oferi tot ce poți din tine, cât mai mult bine și iubire, iar lucrurile se vor rezolva. Copiii l-au cunscut pe partenerul meu.”, ne-a spus Oana Ioniță, în exclusivitate pentru Playtech Știri.
Bebelușa Oana, despre „copilul adoptiv”
Dansatoarea Oana Ioniță ne-a vorbit pe larg despre „copilul adoptiv” sau ai bine zis, despre business-ul său Dance Planet. Bebelușa Oana are o școală de dans și lucrează cu mulți copii talentați. Vedeta consideră această afacere ca fiind copilul său adoptiv:
„Dacă tot vorbim despre copii, Dance Planet este al treilea copil al meu. Isabel și Maxim sunt copiii mei natuali, iar Dance Planet este copilul meu adoptiv. Afacerea are deja 12 ani și anul acesta m-am gândit să creez lucruri noi, să mă ocup mult mai mult pe partea de evenimente.
Copiii vor însoți mirii pe ringul de dans, pentru dansul mirilor. Încerc să le fac coregrafii, diverse, depinde de miri.”, ne-a mai spus Oana Ioniță în cadrul interviului exclusiv pentru Playtech Știri.
Video: Cătălin Shadi Sîrbu