O vedetă din showbiz a vorbit despre punctul vulnerabil al lui Carmen Grebenișan la Survivor România: ‘Sper să reziste’ EXCLUSIV
Deea Codrea se numără printre cei mai cunoscuți influenceri de la noi. Deși a participat la “Bravo, ai stil!”, creatorul de conținut susține că nu ar intra în cursa de la Survivor sau America Express, nici dacă ar fi mai tânără și nu ar avea obligații. În interviul exclusiv pentru Playtech Știri, Deea Codrea ne-a spus că îi este alături lui Carmen Grebenișan și că speră ca blonda să ajungă cât mai departe în concurs. Ea ne-a dezvăluit și punctul vulnerabil al acesteia.
Survivor România 2023: ce punct sensibil are Carmen Grebenișan?
De când a devenit mamă, Deea Codrea și-a schimbat radical prioritățile în viață, pe primul loc fiind fiul ei în vârstă de un an și trei luni. Fosta concurentă de la “Bravo, ai stil” susține că nu este tentată să participe la show-uri precum “Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, “Survivor” sau “America Express”.
,,Mie îmi e foarte greu să accept genul acesta de formate, o dată pentru că viața mea s-a schimbat destul de mult, nu aș putea să plec acum 3 luni de acasă sau chiar și mai mult. “Bravo, ai stil” a fost un proiect pe care l-am acceptat pentru că avea atât de mare legătură cu zona asta de modă.
Dacă ar mai apărea un proiect de genul ăsta, sigur aș putea să mă gândesc, dar proiectele pe care tu le-ai menționat, nu mi se par că sunt neapărat pe nișa mea și atunci prefer să rămân pe partea asta de creare de conținut”, ne-a spus ea. A fost ofertată? “Nu neapărat, nu în mod direct”, a adăugat Deea Codrea.
Deea Codrea: “Mi se pare o probă fizică foarte grea”
Influencerul își urmărește colega de breaslă la Survivor, show difuzat la Pro TV, de luni până miercuri, de la 20.30:
,,M-am uitat chiar și atunci când a fost împreună cu Alina la Asia Express, sunt alături de ea, sper să reziste la Survivor, mi se pare foarte greu, spun sincer că nu știu dacă aș accepta. Și dacă aș avea 18 ani acum, niciun copil și nicio obligație, tot nu știu dacă aș accepta, pentru că mi se pare o probă fizică foarte grea.
Și pe lângă asta, mi-am dat seama la “Bravo, ai stil!” că psihicul contează foarte mult. Așa că nu știu dacă aș fi gata să o iau de la capăt. O apreciez pe Carmen și îi țin pumnii să ajungă cât mai departe. Mă știu foarte bine cu Carmen”, a declarat, pentru Playtech Știri, Deea Codrea, invitată marți seara la avanpremiera filmului “Un bărbat pe nume Otto”, producție care intră în cinematografe din 13 ianuarie.
,,Ca punct slab cred că o să-i fie greu să…”
Carmen Grebenișan face parte din tribul Faimoșilor de la Survivor și a decis să participe la acest show pentru a-și depăși limitele. Creatoare de conținut și totodată antreprenoare, blonda a decis să testeze condițiile vitrege din jungla Dominicană și să încerce să facă față probelor fizice din concurs, luând totul ca pe o provocare: ”Carmen este o tipă foarte ambițioasă, cred că treaba asta o să o ajute destul de mult”, a subliniat ea.
Pe de altă parte, punctul vulnerabil al lui Carmen Grebenișan constă în faptul că este în cu totul alt mediu, departe de omul drag, iar dorul de el ar putea influența traseul ei în cursa pentru marele premiu de 100.000 de euro:
,,Ca punct slab cred că o să-i fie greu să stea departe de soțul ei, au o relație destul de specială, sunt super apropiați, deci nu știu cum o să fie pe partea asta”, ne-a mai declarat, pentru Playtech Știri, Deea Codrea.