11 ian. 2020 | 09:41

O vedetă din România a recunoscut public că nu mai poate avea copii. A fost la un pas de moarte

Monden
O vedetă din România a recunoscut public că nu mai poate avea copii. A fost la un pas de moarte
Ce vedetă din România nu mai poate acum să devină din nou mămică

O vedetă din România a declarat, cu mâhnire în suflet,că nu ma poate avea copii, din cauza unor complicații care au apărut. Despre cine este vorba?

O artistă din România nu mai poate avea copii

Este vorba despre Deea Maxer, soția lui Dinu Maxer, ei doi fiind unul din cele mai frumoase cupluri din cele câte există pe scena showbiz-ului românesc.  este alcătuită din patru membri, cei doi soți, dar și cei doi copii. Cel de-al doilea copil a apărut în viața lor în luna octombrie a anului trecut, bucurând întreaga familie.

Însă de atunci, Deea Maxer a povestit că a întâmpinat mai multe probleme cu privire la sarcina sa, chiar în sala de nașteri. De atunci, din păcate, artista nu mai poate avea din nou copii.

„Am avut complicații la naștere. Am trecut printr-un scenariu prin care nu credeam că o să trec. În timpul operației au fost niște lucruri neprevăzute. A fost o hemoragie neașteptată și abia într-o oră și jumătate am fost operată. Eu nu o să mai pot să am o altă sarcină”, a declarat Deea Maxer, potrivit click.ro.

În timpul în care medicii se chinuiau să-i oprească hemoragia, soțul vedetei a fost acolo mereu lângă ea, nu s-a despărțit nicio secundă de frumoasa lui brunetă.

„Eu am fost acolo și am ținut-o de mână. Cu un ochi mă uitam la patul operator”, a spus Dinu Maxer.

Micuța Maysa, fetița lor a venit în siguranță pe lume, fiind clinic sănătoasă, însă pentru Deea, lucruri nu au stat însă atât de bine.

„Mă așteptam să nu fie o operație ușoară, mai ales că aveam varice interne. Am intrat în sală, m-au dezbrăcat, m-au urcat pe masa de operație. M-au conectat la aparate. M-au întins pe pat, nu mi-am mai simțit picioarele.

Eram stresată pentru că îmi doream ca Dinu să participe la operație, dar din cauză că se simțea rău renunțase.
A rămas pe hol cu ai mei. Când mă uit apoi, pe cine văd? Pe Dinu. Mi s-a pus un nod în gât. I-am auzit plânsetul și doamna doctor a spus: bună dimineața și bine ai venit pe lume! S-a întâmplat la 6:54 de minute. După ce au înfășat-o, mi-au adus-o la obraz. Mă uitam la ea în gol așa, nu realizam. La un moment dat, mi-a fost frig, aveam frisoane”, povestește Deea Maxer.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în a doua zi de Crăciun pentru a-ți merge bine tot anul
Redactia.ro
2025 este Anul Șarpelui, un an care anunță transformări profunde și șanse mari de a descoperi dragostea
Click.ro
Cum dau autoritățile apă la moară fanilor teoriei conspiraționiste Chemtrails
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Al Bano a spus ce s-a întâmplat în noaptea în care fiica lui, Ylenia Carrisi, a dispărut: „Acesta e dramaticul adevăr!”
Unica.ro
Pensiile care vor fi impozitate. Legea a intrat în vigoare pe 1 decembrie
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Dispar banii cash? Limită pentru cei care retrag numerar de la ghișeu sau de la bancomate
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
ANUNȚ despre PENSIILE DIN IANUARIE! ÎNGRIJORĂRI pentru PENSIONARI
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro