O televiziune cunoscută din România se închide. Au demarat procedura pentru retragerea licenței

de: Claudiu Surmei
10 10. 2019

Încă un post de televiziune din România se închide. Consiliul de Administrație al postului public de televiziune a decis să închidă canalul TVR HD. Decizia a fost luată în ședința din data de 4 octombrie, când membrii din conducere au aprobat „demersurile în vederea retragerii licenţei audiovizuale pentru transmisia prin satelit şi digital-terestră a canalului TVR HD.”

Postul de televiziune TVR HD se închide

TVR 1 și TVR 2 vor trece la formatul HD în perioada următoare, astfel că postul de televiziune TVR HD nu își va mai avea rostul în grila de programe. Acesta a emis până în prezent întrucât a fost singurul canal pe care postul public de televiziune a putut difuza materialele filmate în format HD.

Consiliul de Administrație s-a întrunit în data de 4 octombrie, iar în urma discuțiilor care au avut loc s-a luat decizia demarării procedurilor pentru retragerea licenței audiovizuale prin satelit și digital-terestră a canalului TVR HD. Decizia urmează să fie transmisă către Consiliul Național al Audiovizualului. După ce forul va vota cererea în ședință publică, licența va fi retrasă.

În decizia Consiliului de Administrație se mai precizează următoarele: „componenţa muxului digital terestru rămâne neschimbată (TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR Craiova, TVR Cluj, TVR Iaşi, TVR Tîrgu Mureş, TVR Timişoara, în format Standard Definiton), cu excepţia Canalului TVR HD, care este înlocuit cu TVR 1 HD.”

TVR HD este un canal de televiziune de înaltă definiție deținut de Societatea Română de Televiziune. Difuzarea se face atât prin satelit cât și terestru, în MPEG4. Programul poate fi recepționat în sistem DVB-T2 și pe toate platformele de cablu și satelit care pot recepționa canale HD.

TVR HD a început să emită ca un canal experimental în anul 2008, cu ocazia Campionatului European de Fotbal. Postul de televiziune a primit licență prin satelit în anul 2012. După 5 ani, conducerea postului a intenționat să schimbe canalul în unul de sport.