O recunoști pe fetița din imaginea de mai sus? Astăzi este una dintre cele mai apreciate vedete din showbiz-ul românesc. Pe rețelele de socializare, blondina își etalează silueta de vis și își încântă admiratorii cu fotografii perfecte. Ați reușit să vă dați seama despre cine e vorba?
În prezent, este una dintre cele mai urmăritate și apreciate vedete din România. Bianca Drăguşanu, căci despre ea este vorba în acest material, le-a făcut o surpriză uriașă fanilor săi. Pe lângă imaginile senzuale cu ea, blondina a publicat și o fotografie cu ea din copilărie.
Bianca Drăguşanu a fost curioasă să afle dacă admiratorii săi o vor recunoaște. Astfel, diva a postat două fotografii: una cu ea și cealaltă cu sora ei, Oana Daria, de pe vremea când erau doar niște copile.
Asemănarea dintre cele două a creat a creat confuzie în rândul internauților! Puțini și-au dat seama care este Bianca din imaginea respectivă. Ei bine, fetița cu părul scurt și ochii albaștri era celebra vedetă.
În urmă cu ani buni, ea mărturisea că a avut o copilărie cu multe lipsuri. La un moment, Bianca a locuit cu tatăl ei într-o cameră, din incinta unui stadion.
„În copilărie, am simţit aceste lipsuri pe care le simt şi ei. În prima parte a copilăriei mele am fost săracă. Nu aveam casă şi locuiam într-o singură cameră, în incinta Stadionului Jiul Petroşani, cu tatăl meu.
Mâncam ceea ce el îmi gătea pe reşou… Aveam o singură pereche de bocanci, pe care i-am purtat mai multe ierni la rând şi care s-au dezlipit la un moment dat. Pot spune că acea perioadă a fost una tristă, nu am avut atunci norocul pe care îl au unii copii din ziua de astăzi. Nu am fost un copil orfan, dar mi-a lipsit enorm căldura familiei”, declara Bianca Drăguşanu pentru ring.ro.
Bianca Drăgușanu a renunțat la cagula neagră, semi-transparentă! După ce a încercat să-și ascundă semnele celei mai recente intervenții estetice, diva a decis că a venit momentul să-și arate fața operată pe social media. Acum arată senzațional și fără niciun defect!
Pentru a șterge câțiva ani de pe chip, Bianca Drăgușanu și-a făcut un lifting facial. Fosta prezentatoare tv s-a declarat mândră de munca medicilor esteticieni și mulțumită de rezultate pe care le are acum, Bianca s-a lăudat pe Instagram cu tenul său.
Însă unele persoanele nu au fost așa de încântate de cum arată acum blondina: ”Mumia la shopping”, ”Cauciuc sintetic”, au fost câteva dintre comentariile acide ale internauților la postarea Biancăi Drăgușanu.
Au fost câțiva fani, în schimb, care au apreciat schimbările blondinei și au complimentat-o: ”Bianca ești mult mai frumoasă fără filtre decât cu filtre ,puneți mai multe poze la story fără filtre că ești superbă”, ”Ești superbă după liftingul facial”.