Astăzi este prima zi de școală, iar elevii, de la mic la mare, au intrat în clase. Cu ani în urmă o altă fetiță, cea din imagine, mergea la școală pentru prima oară, îmbrăcată în unoformă și cravată de pionier. O recunoști pe fetița din imagine? Era în prima zi de școală aici, dar a ajuns una dintre cele mai bune voci din România.
În 1976, la primul clopoțel deșcoală, fetița din imagine avea să intre pentru prima dată în clasa a I-a, în orașul ei natal.
Ceea ce puțină lume știe este că aceasta avea să învețe primele taine ale alfabetului chiar de la mama sa, aceasta fiindu-i învățătoare în primii patru ani de școală. Astăzi, ajunsă la frumoasa vârstă de 54 de ani, fetița din imagine a ajuns una dintre cele mai bune voci din România.
Fetița din imagine avea să-și dovedească talentele muzicale de la o vârstă fragedă, ulterior, practicând această pasiune pe timpul școlii și, ulterior, în perioada liceului. Aflată în clasa a V-a, viitoarea vedetă a muzicii românești avea să fie prezentă în corul școlii, dar și ca practicantă a handbalului.
Tot în aceeași clasă, ca urmare a rezulatelor bune avea să devină comandant de unitate, participând și la olimpiadele școlare de limba română, obținând chiar locul I la faza pe țară.
În anii de tristă amintire, cei care-și mai aduc aminte, școala era dominată de laude la adresa dictatorului, ore de istorie în care se vorbea despre Victoria Socialismului, și cel mai important, era o perioadă dominată de uniformele școlare și cravata de pionier.
Pe lângă orele predate de învățătorii și profesorii de atunci, o altă constantă a acelor vremuri erau orele de muncă patriotică, ore în care elevii erau duși la munca câmpului, în anumite instituții de învățământ, și erau înmvățați ce înseamnă munca la colectiv și pe ogoarele patriei.
Dacă nu ați recunoscut fetița din imagine, vă spunem noi că este vorba despre deja binecunoscuta vedetă Loredana Groza, care a dovedit aptitudini școlare de excepție pe toată perioada școlii.
Vedeta a fost un elev eminent, încă din școala primară și ulterior în liceu, fiind admisă cu nota 9,95 la Liceul de matematică-Fizică din orașul natal, Oneși, în 1984. În același an avea să apară și pe scena muzicală, la un concurs regional, „Retorta de cristal”, unde va câștiga premul I.
La aproape 14 ani va participa la celebrul concurs de talente „Cântarea României”, unde va câștiga un premiu important la faza pe țară, ceea ce ava să o propulseze ulterior în muzica românească, după ce Dumitru Moroșanu și Zsolt Kerestely o aduceau la București.
„Poza de absolvire.. 18 ani tocmai împliniţi.. Lori din Oneşti, fata cu matricolă şi sarafan câştigase deja toate marile concursuri de cântat posibile în România, umplea stadioane, Polivalenta din Bucureşti sold out de câteva ori pe an şi vânduse deja milioane de albume cu primul disc „Bună seara, iubite”.. record neegalat încă.
Toate astea în timpul unui regim comunist atunci la apogeu. Când am făcut poza tocmai ce-mi sărbătorisem majoratul după un turneu de 45 de zile prin ţară şi venisem acasă cu 2 zile înainte ca să dau Bacu’..”, scria Loredana Groza pe Facebook despre anii de liceu.
Astăzi, Loredana este una din cele mai apreciate și iubite vedete ale muzicii românești, reușind de fiecare dată să se reinventeze, dar nu a uitat nici până astăzi prima ei zi de școală, când a auzit primul clopoțel.