Palatul Buckingham a publicat pe rețelele de socializare un nou portret cu Regele Charles al III-lea, cu ocazia Ziua Forțelor Armate Britanice.
Nu au apărut multe poze cu Regele Charles după ce a anunțat că suferă de cancer, dar recent, Palatul Buckingham a postat pe rețelele de socializare un nou portret cu monarhul, pentru a marca Ziua Forțelor Armate britanice.
Portretul a fost realizat de către Hugo Burnand, un artist cunoscut care a realizat, de-a lungul timpului, mai multe portrete pentru casa regală.
De asemenea, tot el este cel care a fost fotograf la nunta lui Charles și a Camillei din anul 2005. Hugo a realizat primul portret oficial al regelui Charles, anul trecut.
În portretul postat cu ocazia Zilei Forțelor Armate britanice, Regele Charles este îmbrăcat într-o redingotă de ceremonie, având toate medaliile sale militare în piept, dar și sabia.
Acesta este primul portret oficial al regelui de la vestea tristă care a marcat o lume întreagă, la începutul acestui an.
În urmă cu aproximativ o lună, Palatul Buckingham a prezentat portretul oficial al Regelui Charles al Marii Britanii. Lucrarea nu a fost pe placul tuturor, stârnind reacții diverse pe rețelele de socializare, din cauza tușelor de un roșu extrem de deschis.
Portretul a fost comandat în anul 2020 și realizat de Jonathan Yeo. Îl înfățișează pe Charles pe un fundal cu nuanțe roșii vii, purtând uniforma unității militare Welsh Guards, cu un fluture deasupra umărului drept.
„Asemenea fluturelui pe care l-am pictat zburând deasupra umărului său, acest portret a evoluat pe măsură ce rolul subiectului în viața noastră publică s-a transformat.
Scopul meu a fost, de asemenea, să fac referire la tradițiile portretului regal, dar într-un mod care să reflecte o monarhie a secolului XXI și, mai presus de toate, să comunic umanitatea profundă a subiectului”, a precizat creatorul tabloului.
Regele Charles și soția sa au fost mulțumiți de munca lui Yeo. Cu toate acestea, oamenii și-au exprimat nemulțumirea în mediul online.
„Cu cu uniforma și cu acea culoare, arată ca (o) reprezentare vizuală a masacrului provocat de colonizatori.”
„Mi-ar fi plăcut dacă ar fi fost altă culoare decât roșu. A surprins cu adevărat esența lui în chip, dar duritatea roșului nu se potrivește.”
„Pare că se merge direct în iad”, au fost doar câteva dintre comentariile internauților.