O nouă fabrică în România, angajările vor curge pe bandă rulantă. Investiția este uriașă
O nouă fabrică în România, angajările vor curge pe bandă rulantă. Investiția este uriașă. Coca-Cola România a investit într-o linie de decontaminare a fulgilor PET la fabrica de la Ploiești, aceasta fiind a doua cea mai mare a grupului Coca-Cola HBC.
O nouă fabrică în România. Se vor face angajări multe
Coca-Cola România a finalizat o investiție de 55 de milioane de lei, finanțată parțial printr-un ajutor de stat, într-o linie de decontaminare a fulgilor PET la fabrica pe care o are în Ploiești.
În urma investiției făcute, Coca Cola dispune acum de capacități de producție a PET-ului reciclat, aceasta fiind premieră pentru un producător de băuturi din țara noastră.
“Proiectul susține tranziția întregului nostru portofoliu de ambalaje din plastic la rPET, cu emisii de carbon mult reduse”, informează compania.
Citește și: Cât costă o sticlă de Coca Cola pe aeroportul Henri Coandă
Marcel Ciolacu, prezent la lansarea fabricii de la Ploiești
La evenimentul de lansare de la Ploiești au participat printre alții reprezentanți ai sistemului Coca-Cola local și internațional, însă și premierul României, Marcel Ciolacu, care a anunțat că are de astăzi „un gentlemen’s agreement” cu conducerea Coca Cola România.
Asta însemnând că supraimpozitarea privind produsele cu zahăr, hotărâtă de Executiv de curând, se va întoarce către companie, sub formă de ajutor de stat în noile proiecte de dezvoltare.
Mesajul lui Marcel Ciolacu pentru Coca Cola
”Poate că v-aţi dat deja seama, cred că datorită vârstei, mai ales, eu nu sunt un fan al băuturilor cu zahăr. În pachetul de măsuri fiscale prin care mi-am asumat răspunderea am propus inclusiv mărirea accizelor pe acest tip de băuturi.
Cred că este o decizie legitimă în vederea protejării sănătăţii publice, în special a tinerei generaţii, mai tentată să consume produse cu un aport semnificativ de zahăr, dar, totodată, începând de astăzi am un gentleman’s agreement cu conducerea Coca Cola România că toată această supraimpozitare se va întoarce către companie sub formă de ajutor de stat în noile proiecte de dezvoltare.
De aceea, vă încurajez să continuaţi cu mult curaj pe drumul pe care l-aţi început, de a reduce caloriile la toate produsele din portofoliu şi de a promova mai ales băuturile fără zahăr”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
Citește și: Ce profit colosal a avut Coca Cola România
În țara noastră, ca de altfel în toate țările în care își desfășoară activitatea, Coca-Cola funcționează pe baza unui sistem propriu, aici intrând toate verigile necesare producerii și distribuției produselor către clienți.
Pe plan local, Sistemul este alcătuit din Coca-Cola România (filială a The Coca-Cola Company, proprietarul mărcilor înregistrate) și partenerul său, Coca-Cola HBC România, care se ocupă de îmbutelierea și distribuția produselor Coca-Cola sub licența The Coca-Cola Company în România.