O mai ții minte pe Kitty Cepraga? Cu ce se ocupă actrița după ce a părăsit România

de: Năstase Mirabela
03 06. 2021

Actrița Kitty Cepraga, în vârstă de 41 de ani, a părăsit România în urmă cu două decenii, stabilindu-se în Italia.

O mai ții minte pe Kitty Cepraga?

Însă pandemia a prins-o pe Cristina Cepraga în România, unde unele dintre proiectele sale s-au concretizat. Deși timpul nu iartă pe nimeni, frumusețea și zâmbetul ei nu au fost umbrite de trecerea timpului.

”Am venit să-i vizităm pe părinții mei, tatăl meu împlinea o vârstă importantă și am venit în vizită cu o gentuță și s-au închis granițele. Proiectele în care eram implicată s-au blocat, în Italia a fost o situație mai gravă decât în România și în continuare este mult mai gravă, atât din punct de vedere al sănătății, cât și al joburilor.

Am prieteni care și-au închis afacerile și colegi care sunt liber profesioniști și-au pierdut pâinea și siguranța zilei de mâine. Și atunci, nimic nu e întâmplător. Au venit niște proiecte stimulante în România. În vara aceasta am fost directorul artistic al Festivalului de Film Bucharest Festival Film International. Sunt tot mai pasionată de cauze umanitare și sociale. Am fost director la un festival de film de animație la primă audiție”, a declarat Cristina Cepraga despre activitatea sa.

Fiica Cristinei Cepraga a învățat limba română

Cristina Cepraga a spus că va mai sta în România o perioadă, deoarece și-a înscris fiica la grădinița italiană. Ea a învățat să vorbească limba română și se gândește să o dea la școală aici.

„Este prima dată în viaţa mea, de când am devenit mamă, când iau în calcul o astfel de posibilitate. Dar nu e simplu, pentru că asta mică s-a născut la Roma, limba ei principală e italiana, la grădiniţă vorbeşte în italiană şi engleză, cu tatăl ei vorbeşte în italiană şi franceză.

Româna am neglijat-o, dar nu din snobism, ci pur şi simplu pentru că am considerat că era prea multă informaţie pentru ea. Totuşi a învăţat şi româna. Eu aveam o fobie legată de întoarcerea în România, de teamă că nu ştiam ce să fac cu şcoala copilului, dar iată că acum am depăşit această frică. Dacă găsesc aici o şcoală în care să se simtă ea bine şi înţeleasă, totul e OK.”, spune aactriţa pentru okmagazine.ro anul trecut.

Cristina Cepraga a mai spus că i-ar plăcea ca fiica ei să aibă o soră sau un frate.

„Eu am un frate. Mi-ar plăcea să aibă o soră sau un frate. Eu sunt norocoasă, că nu am avut bone în Italia, copilul ăsta a fost tot timpul cuminte. A învățat și limba română pe lângă italiană”, a mai spus Cristina Cepraga.