O prezență mereu discretă, ea este femeia care i-a dăruit trei copii celebrului artist. După despărțirea de Dan Bittman, fosta sa parteneră a început un capitol fabulos al vieții. Liliana Ştefan a trecut printr-o mare schimbare. O mai recunoşti?
Și-au fost alături, la bine și la greu, aproape trei decenii. Au construit o viață împreună, sunt părinții a trei copii ce le dau zi de zi motive de mândrie, însă au decis să pună punct relației, pornind fiecare pe drumul său. Așa cum a mărturisit chiar Dan Bittman, despărțirea lor nu a fost una deloc ușoară.
„Ne-am despărțit în condiții nu foarte amiabile, dar i-am spus lucrurile astea de-a lungul timpului și la plecare. Motivele despărțirii sunt 100% ale mele, mi le asum. Ea a fost jumătate din viața mea, până la urmă, aproape. Sunt 30 de ani aproape de când ne știm. Sunt ani mulți în care am trăit foarte frumos. Am încercat să avem o familie frumoasă”, a mărturisit artistul, în podcastul Fain și Simplu găzduit de Mihai Morar.
În ultimii ani, fosta iubită a lui Dan Bittman a trecut printr-o transformare spectaculoasă. Și-a continuat studiile, dar a și reluat un proiect drag ce s-a bucurat de un succes uriaș în rândul copiilor din toată țara: Cutiuța Muzicală.
Liliana Ștefan este textier, psiholog și terapeut, iar acum urmează cursuri de Master – Psihologie clinică și intervenție psihologică.
„Mă întreba cineva la ce îmi trebuie toate cursurile astea. Ca să fac mai mult și mai bine pentru oamenii cu care lucrez”, le-a dezvăluit ea urmăritorilor ei în mediul online.
Te-ar putea interesa și: Porecla inedită pe care a avut-o Dan Bittman în copilărie. Mulți oameni s-ar fi simțit rușinați
Mama celor trei băieți ai lui Dan Bittman a trecut și printr-o transformare fizică de admirat. În vârstă de 54 de ani, Liliana Ștefan a renunțat la părul lung, optând pentru un bob ce îi ajunge până la umeri și făcut trecerea de la brunet spre blond.
„Prea multe șuvițe. Am ieșit aproape blondă și nu mă mai recunosc copiii acasă”, a glumit ea, pe o platformă de social media.
Cu toate că nu mai formează un cuplu, Dan Bittman are doar cuvinte de laudă la adresa fostei sale partenere.
„Este o femeie deosebită. Am spus întotdeauna și am să spun întotdeauna. De obicei, după ce se termină ceva, toți încep să vorbească unii despre alții, eu nu. Ea, în continuare, este pilonul educației copiilor mei. Dacă copiii mei sunt astăzi așa cum sunt, sunt datorită educației extraordinare și a răbdării ei, mai ales că eu eram mai tot timpul plecat’, a adăugat el, la podcastul lui Mihai Morar.
Te-ar putea interesa și: Cât costă cazarea în complexul de 700.000 de euro al lui Dan Bittman: „Sunt mai scumpe în 2023”. De ce s-au plâns turiștii și ce măsuri a luat solistul Exclusiv