Minunile există! O fetiță de numai 10 ani supraviețuit într-o pădure singură, iar varianta pe care a găsit-o ca să se încălzească te va uimi. Nici nu îți imaginai că un copil de 10 ani se poate gândi la asta.
Shunghla Mashwani, o fetiță de 10 ani din Statele Unite ale Americii s-a pierdut de părinții ei și a fost nevoită să rămână ore în șir singură, în pustietate, au transmis cei de la BBC.
Părea că urmează să fie o zi de duminică petrecută în sânul familiei, plină de răsete și glume, dar total s-a transformat într-un coșmar. Fetița de 10 ani s-a rătăcit în toiul nopții, în apropiere de Seattle, Washignton, pe când se afla într-o vizită cu familia ei, în valea Cle Elum.
La scurt timp, părinții lui Shunghla Mashwani au observat că fiica lor lipsește, și atunci, toată familia s-a mobilizat și a mers pe urmele copilei.
Când speranțele începeau să se piardă, copila a fost găsită a doua zi, după un efort masiv de căutare și salvare depus de echipe din tot statul Washington. Salvatorii au fost șocați de varianta pe care fetița a găsit-o pentru nu îi fi frig noaptea. Aceasta a dormit între doi copaci pentru a se încălzi, temperatura fiind de 3 grade Celsius. Fetița a fost o eroină și a scăpat doar cu câteva zgârieturi
..Fetița remarcabil de rezistentă a suferit doar câteva zgârieturi minore.”, au precizat autoritățile.
După ce au găsit-o pe micuță, autoritățile au fost șocate despre cât de descurcăreața a putut să fie, iar ideea pe care fetița a aplicat-o i-a uimit pe aceștia. Fetița a urmat râul pentru a nu se rărăci și mai rău, iar, pe lângă acest lucru, copila a dat dovadă de un instinct de supraviețuire debordant.
„A spus că știa că a fost un lucru bun să urmeze râul. S-a dovedit a fi o fetiță de 10 ani extraordinar de descurcăreață și de rezistentă.”, au mai adăugat autoritățile.
A spus că știa că a fost un lucru bun să urmeze râul. S-a dovedit a fi o fetiță de 10 ani extraordinar de descurcăreață și de rezistentă.”, au mai adăugat autoritățile.