Tina Hines, o femeie din Statele Unite care a fost moartă timp de 27 de minute după ce a făcut infarct, a revenit din lumea celor drepți cu o poveste uluitoare. Totul s-a petrecut în luna februarie a anului 2018, în timp ce se pregătea de o plimbare pe munte, în compania soțului ei, Brian. Brusc, Tina s-a prăbușit, iar partenerul ei a alertat autoritățile.
În drum spre o unitate spitalicească, femeia a fost readusă la viață de șase ori, astfel că, practic, pentru un total de 27 de minute sufletul ei a fost plecat la ceruri. Potrivit dailymail.co.uk, familia Tinei a povestit că aceasta s-a trezit miraculos. La spital, fiind intubată și neputând să vorbească, a cerut, prin gesturi, un obiect cu ajutorul căruia să-și poată scrie trăirile. ”It’s real”(”Este real”), a scris femeia, făcând referire la Rai.
Mai mult, Tina a descris o figură despre care spune că era Iisus stând falnic în picioare în fața unor porți negre din spatele cărora strălumea o lumină galberă orbitoare. ”A fost atât de real, culorile erau atât de intense”, a descris femeia întregul tablou. Cu toate că acum femeia care a văzut Raiul este bine și își poate duce și purta mai departe emoțiile și imaginile impregnate în minte, nu a fost ea cea care a dat lumii povestea mai departe, ci nepoata sa. Impresionată până la lacrimi de cele întâmplate în familia sa, fata și-a tatuat mesajul pe încheietura mâinii drepte.
De menționat este că majoritatea oamenilor care reușesc să se întoarcă după ce sufletul a colindat prin alte lumi nu au nicio amintire cu privire la perioadele scurte de timp în care au fost morți din punct de vedere tehnic, dar 10 sau chiar 20% dintre cei care trec prin asemenea întâmplare rămân cu experiențe vizuale ori senzoriale.