Toată lumea știe că în ultima vreme facturile la gaze și energie au crescut peste tot în Europa. Dar, ce te faci dacă ești nevoit să plătești o factură de 20.000 de euro, iar motivul este animalul tău de companie? Nu este o păcăleală, asta a pățit o familie din Marea Britanie care acum trebuie să plătească o factură 20.000 de euro la gaze.
Lee Haynes și partenera sa, Jo Woodley, ar putea fi vinovați de o factură de 20.000 de euro la gaze pentru 18 ani de facturi neplătite, după un incident anterior în care a fost implicat animalul de companie.
Vezi detalii: A luat acasă un pui de pisică abandonat. Peste câteva luni, însă, a aflat ce era, de fapt, animalul. FOTO
Lee Haynes, în vârstă de 44 de ani, și partenera Jo Woodley, în vârstă de 45 de ani, recunosc că au făcut totul pentru a încerca să plătească după ce s-au mutat în noua lor casă în 2005.
Dar, după ce nimeni nu a reușit să afle a cui era responsabilitatea alimentării cu gaz, au renunțat și au fost ulterior înștiințați de factura uriașă.
Conform informațiilor apărute ulterior, situația nu este una singulară. Nu a fost prima dată când cei doi britanici din Staffordshire au ajuns la știri, iar în toamna anului trecut au avut o ceartă cu Royal Mail după ce compania poștală le-a spus că nu le mai poate livra corespondența din cauza atacurilor pisicii lor, Ernie.
„Pisica dvs. se află în spatele cutiei poștale, zgâriind corespondența și degetele.”, le-au transmis cei de la Royal Mail.
Vezi și: De unde vine expresia a umbla cu cioara vopsită. Ce înseamnă, de fapt
Cele două incidente au fost legate online de utilizatorii Twitter, unul dintre ei scriind: ”Mă întreb dacă evenimentele sunt legate”.
Lee Haynes a descris incidentul, recunoscând că situația a este ”cea mai mare frică a sa devenită realitate”:
”A fost foarte ciudat. După câteva luni aveam facturi pentru orice, dar nu și pentru gaz. Eram îngrijorat că voi primi brusc o factură mare, așa că am încercat din răsputeri să aflu cine ne furnizează gazul.
Tipul de la asociația de locuințe a încercat toți furnizorii cu care lucrează și a spus că nu știe ce să facă. Când ni s-a spus să păstrăm actele și să le lăsăm așa, exact asta am făcut.”
Dar cei doi au primit în cele din urmă o scrisoare de la distribuitorii de gaz în martie 2023, în care spuneau că vor să vină să se uite la alimentarea proprietății.
O a doua scrisoare de la compania de gaze a ajuns la ușa lor trei luni mai târziu, în care se spunea că cei doi soți aveau de plată o factură 20.000 de euro la gaze, pentru utilizarea gazului între 2005 și 2023.
Află despre: Trucul genial pe care l-a folosit o femeie pentru a avea căldură în casă. Nu a plătit mai mult la factură
Oamenii au subliniat acum că, probabil, animalul lor de companie a fost o parte din motivul pentru care nu au primit scrisori pentru o perioadă atât de lungă de timp.
Două imagini ale cuplului, una de pe vremea când se plângeau de lipsa corespondenței și alta de întârzierea facturii la gaz, au fost văzute de peste un milion de ori pe Twitter.