O familie din Arad a murit din cauza frigiderului. Tragedia a avut loc în localitatea Andrei Şaguna din judeţul Arad, unde un bărbat şi o femeie, ambii de 75 de ani, au decedat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce casa le-a luat foc din cauza unui scurtcircuit produs de frigider.
O familie din Arad a murit din cauza frigiderului. Mai exact, bărbatul și femeia, cuplu în vârstă de 75 de ani, au murit în incendiul provocat de un scyrtcircuit provocat de frigiderul din casă. Tragedia a avut loc în localitatea Andrei Șaguna din Arad, în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Incendiul de la casa bătrânilor a fost observat târziu de vecini, când deja întreaga locuinţă a cuplului era deja cuprinsă de flăcări.
“Incendiul a fost observat foarte târziu, fiind anunţat la 112 de către vecini, astfel că la sosirea echipajelor de intervenţie acesta se manifesta generalizat la întreaga construcţie, casă de locuit. După pătrunderea în interior a echipelor de recunoaştere şi căutare, au fost găsite două victime, bărbat şi femeie, decedate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca.
Incendiul a fost stins cu greu după aproximativ două ore de intervenţie, iar pompierii au stabilit drept cauză probabilă un scurtcircuit provocat de un frigider defect.
Pe de altă parte, o familie din Republica Rusă Tatarstan, a murit ucisă de un sac de cartofi. Nu mai puțin de 4 membrii ai aceleiași familii au murit după ce au corborât în beci. Toți au fost omorâți de gazul otrăvitor emis de cartofii pentru iarnă, care putreziseră.
Mai întâi a coborât în beci capul familiei, un reputat avocat în orașul Laishevo. Acesta a murit imediat, doborât de mirosul otrăvitor. Aceiași soartă au avut-o pe rând, soția bărbatului, mama acesteia, precum și fiul cuplului în vârstă de 18 ani. Singura care a scăpat a fost fetița familiei, în vârstă de8 ani, care a rămassingură pe lume.
Cartofii conțin solanină (un glicoalcaloid) care are o puternică acțiune toxică, chiar și în cantități mici, fiind utilizată mai ales pentru proprietățile sale drept fungicid și pesticid.
În plus, alături de ea, în tuberculii de cartofi încolțiți se găseşte și chaconina, un alt glicoalcaloid. De regulă, conținutul de solanină este direct proporțional cu culoarea verde a tuberculilor (culoare dată de clorofilă), lucru ce duce la stricarea lor.