O concurentă de la Puterea Dragostei a ajuns la spital. Ce anunț au făcut cei de la Kanal D
O concurentă de la Puterea Dragostei s-a simțit atât de rău încât a avut nevoie de ajutorul medicilor. Este vorba despre una dintre cele mai controversate prezențe din sezonul cu numărul doi al emisiunii drespre iubire. Se pare că cineva ori i-a pus gând rău ori emoțiile și conflictele nenumărate de care are parte în casă au doborât-o. Despre cine este vorba și ce declarații a oferit tânăra de curând?
O concurentă de la Puterea Dragostei a ajuns la spital
Bianca de la Puterea Dragostei, una dintre cele mai iubite apariții, dar și una dintre cele mai controversate personaje din sezonul 1 și 2, a ajuns la spital. Aceasta a susținut că o doare capul foarte tare și că este foarte obosită, neștiind mai exact ce are. Presupunerea sa este că are un virus luat de la colegul de platou Jador.
„Mă doare și capul, mă doare și gâtul, mă doare și spatele, mă doare tot. Sunt foarte obosită și nu știu exact ce am. Plus că am auzit că și Jador a avut un virus și mi-e frică, am înțeles că ar trebui să îmi ia sânge și mie îmi e super frică de injecții. Și știu că nu doare, doar că nu îmi place mie când le văd. Abia mai vorbesc și sper să nu fie nimic. De vreo săptămână, simt ca și cum m-ar ține ceva. Nu am făcut febră musculară. M-a luat și răceala acum două zile”
Bianca Comănici
Este însărcinată?
După vizita Biancăi la spital, fani s-au alarmat și au aruncat cu zvonuri. Acești au avut un singur gând: bruneta este însărcinată. Tânăra are o idilă cu Livian, fiul lui Nelson Mondialul. Cu toate că vestea ar fi fost una îmbucurătoare, Bianca a clarificat situația și nu a afirmat cele auzite. De asemenea, a explicat de unde vin stările sale de tremurat care au îngrijorat pe toată lumea.
”Tremur pentru că am lipsă de calciu. Când am emoții tremur rău și uneori este vizibil. Așa am tremurat din totdeauna. Și la școală colegii mă întrebau mereu. Nu știu, poate ar trebui să merg la medic, dar mie nu mi se pare grav”
Bianca Comănici