Un bărbat în vârstă de 41 de ani a revenit în România după o călătorie în Camerun. Acesta a ajuns în țară la sfârșitul lunii iulie, însă a început să se simtă rău. În cele din urmă, medicii au aflat că suferă de o boală gravă, fiind nevoiți să-l interneze la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași.
Bărbatul a prezentat simptome asemănătoare unei viroze respiratorii, așa că a decis să meargă la medicul de familia, care i-a prescris tratament simptomatic. Starea lui de sănătate a devenit din ce în ce mai rea, așa că a decis să meargă la Spitalul Municipal Pașcani.
Odată ajuns la spital, medicii l-au supus unei scheme de tratament pe care l-a urmat în regim de spitalizare. Ieri, 18 august, bărbatul a fost admis prin transfer la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași. Acesta avea cefalee intensă, febră 38 cu 8 grade Celsius și dureri musculare accentuate.
În cele din urmă, medicul de gardă a aflat că pacientul a revenit de curând dintr-o zonă endemică. Medicii au decis să-i facă de urgență analize în cadrul laboratorului de analize medicale ale spitalului pentru malarie, rezultatul fiind unul pozitiv.
În momentul de față, pacientul se află sub tratament curativ pentru malarie. Din fericire, este stabil și i se administrează perfuzii de reechilibrare hidroelectrolitică, fiind monitorizat de echipa medicală.
Potrivit medicilor, bărbatul în vârstă de 41 de ani a ajuns la timp la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași. Complicațiile malariei sunt foarte grave. Câteva dintre acestea sunt: malaria cerebrală, insuficiență multiplă de organ, cu evoluție nefavorabilă.
Bărbatul va rămână în continuare internat pe toată perioada tratamentului. Decizia de externare va veni din partea medicilor doar atunci când sunt siguri că pacientul este în afara oricărui pericol.
De asemenea, medicii sfătuiesc persoanele care vin din zone asemănătoare ca, în cazul în care apar astfel de simptome, să se adreseze de urgență medicului de familie. Totodată, este foarte important să menționeze dacă a călătorit în astfel de zone periculoase, astfel încât medicii să acționeze cât mai repede.