O artistă din Germania a fost răpită de teroriștii Hamas şi ucisă în Gaza. Numărul decedaților a crescut, sunt și copii

de: Sabina Anastasia
08 10. 2023

A doua zi de război în Israel. Forțele de Apărare de la Ierusalim vor să-și concentreze atenția asupra preluării controlului în Gaza. Numărul victimelor din ultimele 24 de ore a crescut semnificativ. O artistă din Germania a fost răpită, ucisă și necinstită de teroriști. Atenție, imagini ce pot afecta emoțional!

44 de soldați și 30 de agenți de securitate, identificați

UPDATE 8 octombrie, ora 14:08: Autoritățile israeliene au identificat 44 de militari și 30 de membri ai serviciilor de securitate uciși în timpul conflictului declanșat de gruparea islamistă Hamas.

Membrii serviciilor de securitate care au murit erau ofițeri de poliție și de frontieră și membri ai Unității Naționale de Luptă împotriva Terorismului din Israel, Yamam.

Între timp, Forțele de Apărare Israeliene (IDF) încearcă să stabilească numărul exact de ostatici care au fost luați în Gaza, purtătorul de cuvânt al armatei subliniind că este o situație „complicată”. Se știe însă că numărul prizonierilor de război este de câteva zeci.

Numărul palestinienilor uciși a crescut la 313

UPDATE 8 octombrie, ora 13:09: Patru persoane au fost rănite duminică, în urma atacurilor cu rachete în și în jurul orașului Sderot, din sudul Israelului, au anunțat serviciile de urgență israeliene. Una dintre victime, în vârstă de 20 de ani, se află în stare critică.

UPDATE 8 octombrie, ora 13:08: Gruparea islamistă Hamas a informat că a lansat 100 de rachete duminică, în orașul Sderot, din sudul Israelului. Serviciile de urgență din Israel, Magen David Adom, au transmis că echipele lor se află în prezent în zonă, oferind tratament unei persoane în stare gravă.

UPDATE 8 octombrie, ora 13:07: Cel puțin 313 palestinieni au fost uciși și alți 1.990 au fost răniți în ultimele 24 de ore, a anunțat Ministerul Palestinian al Sănătății din Gaza. Israelul desfășoară lovituri aeriene împotriva Hamas, după declanșarea conflictului, sâmbătă dimineață.

Știre inițială

„O dimineață îngrozitoare pentru Israel”

„Este o dimineață îngrozitoare pentru Israel. Sunt o mulțime de oameni uciși. Au fost răpiți în Gaza nu numai soldați, ci și civili, copii, bunici…”, a declarat purtătorul de cuvânt al Forțelor de Apărare Israeliene (IDF), Lt. Col. Richard Hecht, duminică, 8 octombrie 2023.

Reprezentanții IDF au publicat în primele ore ale dimineții numele a 26 de militari uciși în atacul lansat de gruparea islamistă Hamas sâmbătă dimineață, 7 octombrie 2023. Atât soldați, cât și militari și-au pierdut viața în conflictul dintre cele două părți.

Gruparea islamistă Hamas susține că a capturat zeci de israelieni, printre care se numără și militari. Videoclipuri analizate de CNN dezvăluite momente dramatice în acest sens. Armata israeliană a confirmat, de asemenea, luarea de ostatici.

Copii răpiți de gruparea islamistă Hamas

Printre persoanele răpite de reprezentanții grupării islamiste Hamas se numără și copii. O mamă din Israel a declarat pentru CNN că cei doi copii ai săi, de 12, respectiv 16 ani, au fost luați de militanți duminică dimineață, în jurul orei 08:30.

Teroriștii Hamas nu s-au oprit doar la atât. Militanții grupării islamiste au defilat pe străzile din Israel cu trupul gol al unei tinere artiste din Germania, aflată în regiune pentru un festival de pace. Femeia în vârstă de 30 de ani ar fi fost confundată cu un soldat israelian.

Artistă din Germania, confundată cu un soldat israelian, profanată de teroriști

Este vorba despre Shani Louk. Artista din Germania a fost identificată de rude, care i-au recunoscut părul și tatuajele de pe picioare ce au putut fi remarcate într-o filmare postată pe rețelele sociale de către militanții palestinieni. Hamas ar fi crezut că tânăra era soldat în armata israeliană, notează sursa citată.

Shani Louk, de profesie artist tatuator, a apărut într-o filmare în care teroriștii o transportau într-un autoturism, dezbrăcată, în Gaza. În timp ce defilau pe străzi cu corpul neînsuflețit al tinerei, mulțimea aplauda și striga: „Allahu Akbar/ Allah e mare”.

Ce spun rudele din Germania 

Membrii familiei tinerei din Germania au declarat că speră să primească doar vești pozitive din partea grupului cu care Shani Louk a mers în Israel, pentru a participa la un festival de pace. Sunt, totuși, conștienți că probabilitatea ca așa ceva să se întâmple este aproape zero.

„Nu am auzit nimic. Aşteptăm veşti pozitive, însă cu siguranţă era Shani. Era la un festival de muzică pentru pace. Este un coşmar pentru familia noastră”, a precizat Tomasina Weintraub-Louk, un membru al familiei tinerei.

Cum arată bilanțul victimelor

În altă ordine de idei, Forțele de Apărare Israelului au informat că numărul cetățenilor uciși de sâmbătă dimineață până duminică a crescut la 350. Militanții grupării Hamas sunt încă prezenți în orașele din sudul Israelului, potrivit unui comunicat.

Citește și: Mircea Baniciu, șocat de vestea că fata lui e „sechestrată” în Israel. A aflat de la Playtech.ro: „Eu nu am vorbit” EXCLUSIV

În ultimele 24 de ore, cel puțin 256 de palestinieni au fost uciși. Printre victime se află și 20 de copii, potrivit informațiilor comunicate duminică de Ministerul Palestinian al Sănătății din Gaza. Alți 1.788 de palestinieni au fost răniți, inclusiv 121 de copii.