Nuntă surpriză în showbizul românesc. Un antrenor s-a căsătorit cu o vedetă TV
Nuntă surpriză în showbizul românesc. Două figuri cunoscute din lumea mondenă au decis să își jure dragoste pe viață. Informația a fost dezvăluită în urmă cu puțin timp, chiar de către una dintre vedete. Un antrenor s-a căsătorit cu o realizatoare de televiziune. Ce știm până în prezent.
Nuntă surpriză în showbizul românesc
O nouă nuntă în showbizul românesc. Un antrenor de la naționala de tineret a României s-a căsătorit cu o vedetă din televiziune, sugerează un material publicat în urmă cu puțin timp de rețelele sociale. Internauții s-au arătat surprinși și, totodată, încântați de legătura amoroasă dintre cei doi.
Este vorba despre antrenorul secund al naționalei de tineret Răzvan Rotaru, care s-a căsătorit civil cu jurnalista Alina Eftimie. Informația a fost făcută publică de către realizatoarea TV, pe unul dintre conturile sale de pe platformele sociale. Reacțiile nu s-au lăsat deloc așteptate, utilizatorii online reacționând imediat.
„Multă iubire și fericire vă doresc”/ „Casă de piatră, să fiți sănătoși și să vă bucurați unul de altul”/ „Felicitări! Casă de piatră!”/ „Iubire infinită”/ „Doi tineri frumoși” – sunt doar câteva dintre comentariile publicate de internauți la fotografia Alinei Eftimie, ce poate fi vizualizată și în galeria FOTO a acestui articol.
Potrivit detaliilor făcute publice în spațiul public, Alina Eftimie și Răzvan Rotaru s-au căsătorit civil. Până la momentul redactării acestui articol, nu se cunosc informații în legătură cu o eventuală ceremonie religioasă sau petrecere de nuntă.
Cine sunt Alina Eftimie și Răzvan Rotaru
Alina Eftimie este fiica lui Iordan Eftimie, antrenor secund la CS Mioveni. Este cunoscută în mass-media, activând la mai multe posturi de televiziune. A fost pasionată de jurnalism încă de la o vârstă fragedă. De-a lungul timpului, a lucrat la un post TV din Pitești, unde a și copilărit, la Digi24 și România TV. Ulterior, a decis să colaboreze cu Realitatea Plus.
„Consider că sunt o femeie puternică. Am muncit mult pentru a ajunge aici și sunt mândră că nu am făcut niciun compromis. Au fost ani în care munceam de dimineața până seara, nu prea mai aveam viață personală, dar nu îmi pare rău. Toate aceste experiențe m-au făcut să am încredere în propriile forțe și să devin independentă”, a declarat Alina Eftimie, în urmă cu mai mult timp.
Citește și: Nuntă surpriză în showbizul românesc. Vedeta i-a surprins pe toți fanii, nimeni nu se aștepta
Partenerul jurnalistei, Răzvan Rotaru, activează ca antrenor secund la naționala de tineret a României. Totodată, susține cursuri la Școala de Antrenori a FRF. Bărbatul nu se află la primul mariaj. În trecut, a avut o relație romantică și cu Camelia Potec. Cu mai mulți ani în urmă, a activat și el ca jurnalist.