Nuntă neașteptată după Survivor România. Concurenta s-a căsătorit chiar azi cu iubitul ei FOTO

de: Anca Lupescu
17 09. 2021

Surpriză mare după ce emisiunea Survivor a luat sfârșit. O fostă concurentă s-a căsătorit și este în culmea fericirii!

O fostă Faimoasă s-a căsătorit

O fostă Faimoasă a anunțat că s-a măritat. Se pare că timpul petrecut în Republica Domincană i-a prins de minune vedetei noastre.

La doar câteva luni după terminarea show-ului fenomen, vedeta a anunțat că s-a căsătorit și că este mai fericită ca niciodată.

Este vorba despre Roxana Nemeș, care a avut cununia civilă și a trăit una dintre cele mai frumoase zile din viața ei. Cu toate că a spus da doar la Starea Civilă, vedeta a îmbrăcat o rochie albă cu trenă și a strălucit în ziua evenimentului.

Cu un o siluetă perfectă, Roxana Nemeș a ales să poarte o rochie albă, cu un umăr gool, scurtă în față și cu o trenă lungă în spate. Cu un bronz uniform și strălucitor, Roxana Nemeș a făcut senzație la Oficiul Stării Civile.

Ea a asortat la rochie un buchet de cale, și-a accesorizat ținuta cu o pereche superbă de cercei și a avut părul strâns într-o coadă.

La câteva luni după Survivor, blondina a spus „da”

Roxana Nemeș și partenerul ei au avut o zi superbă. Călin Hagima a purtat un costum de culoare bej, o cămașă albă și ochelari de soare. Curea a fost una maro, asortată cu pantofii.

Cei doi se iubesc de mai mulți ani, iar în 2020 vedeta a fost cerută în căsătorie. Totul s-a întâmplat când iubitul ei a proiectat marea întrebare pe o clădire imensă din București. Și-a rugat iubita să privească, iar ea a rămas fără cuvinte.

Roxana Nemeș, despre ideea de a face un copil

A acceptat cererea în căsătorie fără să stea pe gânduri.  La scurt timp, cei doi au plecat în vacanță în Statele Unite ale Americii.

„Nimic nu e întâmplător. Şi acum am emoţii, deşi se împlineşte o lună de atunci. Toată lumea mă întreba când mă mărit, dar barza vine când vrea Dumnezeu.

Astfel de momente sunt cele mai importante din viaţă, nu m-am grăbit, mi-am dorit să fie cu omul pe care îl iubesc din tot sufletul. Ne-am bucurat de moment şi suntem în extaz. Îl iubesc de mulţi ani, cumva e un pas important.

Când Dumnezeu ne va da un copil, e important ca micuțul să aibă o familie”, a spus Roxana la vremea aceea.