Nuntă la Chefi la cuțite! Ce concurent a spus marele ”Da”, la starea civilă și la biserică
Un fost concurent de la emisiunea ‘Chefi la cuțite’ a făcut marele pas. Acesta și partenera sa au devenit oficial soț și soție. Cei doi au spus DA în fața ofițerului stării civile, ulterior au făcut și slujba religioasă. Despre cine este vorba?
Un fost concurent de la ‘Chefi la cuțite’ s-a căsătorit
Bucurie mare în familia ‘Chefi la cuțite’! Un fost concurent a decis să se căsătorească cu iubirea vieții sale. Mai exact, este vorba despre Kani. Tânărul și logodnica lui au spus DA în fața ofițerului stării civile, iar mai apoi au făcut și cununia religioasă.
Fanii au rămas surprinși și când ei le-au oferit vestea că în scurt timp vor deveni părinți pentru prima oară, așa că bucuria este dublă în familiile lor. Kani și Maria au fost cu siguranță unul din cele mai speciale cupluri venite în fața ofițerului stării civile.
Foarte atipici și parcă deloc emoționați, aceștia și-au făcut apariția în instituție așa cum nu s-ar fi gândit nimeni. Ea a ales să poarte un sacou alb în partea de sus, iar fostul concurent și-a prins părul lung și blond într-un coc și a decis să se îmbrace cu o cămașă cu multe imprimeuri bine asortate la numeroasele tatuaje pe care le are inclusiv pe față.
„M-a ajutat mereu”
Imaginile spectaculoase au fost postate pe rețelele de socializare ale acestora, iar din ele se poate vedea cu ochiul liber fericirea pe care o transmit tinerii îndrăgostiți. Kani a fost unul din cei mai apreciați novice din cadrul show-ului de la Antena.
Tânărul și-a făcut apariția nefiind bucătar de profesie, ci doar pasionat, iar puțini i-au dat șanse să rămână multe ediții în emisiune. Cu toate astea, el a reușit să le demonstreze că pasiunea sa conduce și că prin multă muncă le va dovedi că nu este mai prejos decât mulți din competiție.
Andrei Hîncu a explicat după competiție că a încercat să tragă cât mai mult de el și să ajute echipa. De asemenea, fostul concurent de la ‘Chefi la cuțite’ a subliniat că a avut și noroc pentru că nu mai gătise multe din preparatele prezentate juraților:
„Am gătit de foame. La emisiune am tras mult de mine. Am avut și noroc și am trecut mai departe în fiecare probă. 80% din ce am gătit acolo, le-am gătit pentru prima dată. Nici nu apucasem să le gust. Am avut și o echipă mișto, care m-a ajutat mereu”, a mărturisit acesta.