Nuami Dinescu, apariție inedită la Chefi la Cuțite. I-a lăsat mască pe chefi cu ”cititul în salată”
Actrița Nuami Dinescu a venit la emisiunea Chefi la cuțite unde a spus că are o abilitate inedită, ghicindu-le în salata de varză. Astfel, aceasta a suprins cu apariția la emisiune, iar preparatul său original a fost apreciat de cei trei chefi.
Nuami Dinescu, apariție inedită la Chefi la Cuțite
Nuami Dinescu este o actriță aapreciată de laa noi, dar care nu a fost ocolită de probleme în viață. A primit un diagnostic grav la numai 27 de ani, și-a pierdut mama anul trecut, a fost la un pas de depresie, dar a reușit să treacă peste probleme. Acesta a venit la emisiunea Chefi la Cuțite, de la Antena 1, pentru a le arăta chefilor un preparat inventat chair de ea.
Ea a pregătit, așadar, un tort cu pate original, frumos așternut pe farfurii. Chiar dacă preparatul a creat confuzie în rândul juraților, Florin Dumitrescu a recunoscut ingredientele atunci când a gustat tortul cu pate. El a fost plăcut surprins de aroma preparatului, spunând că ar vrea un asemenea tort și la ziua sa de naștere. Nuami și-a făcut apoi apariția în scenă, spunându-le chefilor și ce abilități inedite are.
Ce abilități speciale are Nuami Dinescu
Ea le-a dezvăluit, așadar, că știe să ghicească în salată de varză și chiar a descoperit recent că poate să simtă anumite lucruri despre cei de lângă ea, astfel că Florin Dumitrescu a fost și acela care a dorit să încerce primul teoria actriței. El a fost ”citit” de Nuami Dinescu cu brio, spusele artistei despre el fiind întru totul corecte. Dar nici ceilalți doi Chefi, și anume, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea, nu au scăpat de abilitatile ei.
„Eu am o prietenă care vinde salate și anul trecut în noiembrie mi-a zis „Uite, vreau să fac un proiect cu tine. Vreau să facem o activare. A făcut o petrecere de Halloween, mi-a adus multe salate și veneau oamenii și se puneau în fața mea și le ghiceam în frunză de salată. Trebuie să ți-o rupi tu. E un pic de psihologie și dacă ești atent la om, ghicești imediat. Simt cam ce e cu omul. Ție nu ți-e frică să te bagi în nimic, în momentul când vrei să faci lucruri te înfingi în chestia aia și nu îi dai drumul până nu rezolvi, ești foarte sigur pe tine și e OK ce faci.”, i-a spus Nuami Dinescu lui Florin Dumitrescu, în emisiunea Chefi la Cuțite, de la Antena 1.