Nu vrei să porți mască? Amenda va fi usturătoare! Câți bani vei plăti, dacă nu respecți legea

Amenzi usturătoare pentru cei ce fac rabat de la lege și nu poartă masca de protecție în mod corect, respectiv deasupra gurii și a nasului. Despre suma pe care va trebui să o scoateți din buzunar dacă veți fi prinși pe picior greșit, în cele ce urmează.

Ce amenzi riscă cei care nu poartă mască de protecție

Chiar dacă vremea se încălzește și obiceiul de a purta mască de protecție devine din ce în ce mai greoi și obositor, amenzile reprezintă un bun motiv pentru a respecta regulile autorităților. Un alt aspect ce merită menționat este faptul că masca nu trebuie purtată oricum, ci, potrivit Legii 55/2020, ea trebuie așezată deasupra gurii şi a nasului.

Amenzile pe care le riscă cei care sunt surprinși că nu poartă mască sunt cuprinse între 500 de lei şi 2.500 de lei.

În ceea ce privește locurile în care oamenii sunt obligați să respecte această măsură de prevenție vorbim de spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun, locul de muncă şi în alte spaţii închise.

„Purtarea măștii care acoperă nasul și gura este obligatorie începând cu 15 mai 2020 în spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise“, potrivit anexei „Măsuri de prevenire și control a infecțiilor aplicabile pe durata stării de alertă“, atașată Hotărârii nr. 24 a CNSSU.

Sancțiuni pentru persoanele care ies în afara localității fără declarație

Obligativitatea de a purta masca de protecție oriunde se vor deplasa o au persoanele care prezintă simptome cum sunt: temperatura, tusea şi strănutul.

Amenzi între 500 și 2.500 de lei pentru cei care nu poartă mască în spații publice închise
Amenzi între 500 și 2.500 de lei pentru cei care nu poartă mască în spații publice închise

În parcuri, pe stradă, sau în alte spații deschise, românii sunt exceptați de la regula purtării măștii în cazul în care nu au niciun fel de simptom al virusului temut.

Aceeași valoare a amenzii a fost stabilită și pentru cetățenii care ies în afara localității fără a avea la ei declarația pe propria răspundere în care să menționeze motivul deplasării.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI