Nu mai arunca apa în care ai fiert năutul sau fasolea. Ce fac marii bucatari cu ea: e genial

de: Cătălina Burghelea
04 02. 2023

Învață să profiți de apa în care ai fiert năutul sau fasolea. Dacă ești unul dintre cei care irosesc zeama leguminoaselor, faci o mare greșeală. O poți folosi ca înlocuitor în rețetele tale preferate. Cel puțin, așa procedează marii bucătari. Iată ce mare truc culinar există, a devenit viral pe internet.

De ce să nu mai arunci apa în care au fiert năutul sau fasolea

De regulă, apa în care au fiert leguminoasele ajunge în chiuvetă. Cu toate acestea, experții în nutriție ne asigură că nu conține ingrediente nocive pentru sănătate și, în plus, poate fi folosită ca înlocuitor pentru ouă la prepararea deserturilor.

Când gătesc năut sau fasole, multe gospodine tind să arunce lichidul în care au fiert leguminoasele, fără să știe că zeama are proprietăți importante și poate fi chiar un înlocuitor al albușului de ou.

Citește și De ce trebuie spălat orezul înainte de a fi gătit. Multe gospodine omit acest pas important

Ce nu știu multe gospodine

Plantele comestibile sunt folosite des în gastronomie pentru tot felul de preparate hrănitoare și gustoase. Dar ceea ce multă lume nu știe este că apa în care au fiert poate fi un înlocuitor perfect pentru albușul de ou, în special năutul și fasolea.

Ne referim la lichidul rămas de la leguminoasele fierte, metodă devenită populară în urmă cu câțiva ani datorită lui Goose Wohlt, un inginer american de computere.

Trucul genial al marilor bucătari și patiseri

După cum a explicat Heinz Wuth, expert în știință și gătit, pe TikTok, apa în care ai fiert năutul sau fasolea „este un produs cu proprietăți funcționale care permite realizarea de spumă”. În general, mulți bucătari și patiseri o folosesc pentru a înlocui albușul de ou și la bezele.

Cum obții baza pentru bezele? Ține cont de recomandările lui Heinz Wuth: Pune într-o oală năutul înmuiat în prealabil și apă (până îl acoperi). Nu adăuga sare sau condimente. Dacă folosești o oală sub presiune, las-o la foc mediu timp de 25 de minute. Scurge lichidul gătit și bagă-l la frigider. Așteaptă până când zeama devine groasă. Dacă nu este, pune-o într-o cratiță, la foc mediu, până se evaporă.

Așa obții bezele

Amestecă pasta cu zahăr, pentru a-i da structură, și puțin oțet (mărește volumul). Bate cu mixerul cam cinci minute, apoi încă 10 minute (la treaptă maximă), pentru a obține o spumă fermă și catifelată. Poți pune și esență de vanilie, pentru o aromă deosebită. Asta este tot. După cum poți observa, trucul nu este greu deloc. Încearcă-l și tu, noi deja ne-am îndrăgostit de el.