Cu toate că majoritatea românilor își doresc să se termine cu criza pandemică și să revină la normal, lucrurile nu stau așa deloc, iar data de 15 mai, data la care expiră Orodnanța Militară, se pare că este încă nesigură.
Președintele Klaus Iohannis și premierul Victor Orban anunțau zilele trecute că începând cu data de 15 mai măsurile de până acum se vor mai relaxa. Contra acestor măsuri au reacționat cam toți specialiștii din România, inclusiv Prof. Streinu-Cercel și, de curând, chiar Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
Într-o intervenție avută astăzi, în presă, Ministrul Sănătății a transmis că nu se gândește la relaxare. Argumentul a fost că România se află pe panta ascendentă a curbei, în ceea ce privește coronavirusul.
„Nu mă gândesc încă la relaxare. Nu punem data de 15 mai. Suntem pe panta ascendentă a curbei. Avem o transmitere comunitară accentuată. Avem peste 12.000 de cazuri, multe asimptomatice, şi circa 200 de pacienţi în Terapie Intensivă”, a transmis Nelu Tătaru.
Conform previziunilor făcute de specialiști, România încă nu a trecut de momentul critic, cel al curbei ascendente, de altfel acest aspect a tot fost reiterat de oficiali ca și contra-argument la informațiile date publicității de președintele Iohannis și premier, iar Ministrul Sănătății a accentuat acest aspect și astăzi, spunând clar că România nu a ajuns la vârful pantei și îndeamnă populația la izolare.
„N-am ajuns în vârful pantei. Îndemn la izolare, nu discutăm acum decât de precauţie, de prudenţă. Deocamdată doar sperăm la relaxare. Va veni și momentul în care vom vedea o scădere continuă a numărului de cazuri, atunci putem vorbi de relaxare.”, a continuat Ministrul Sănătății.
Managerul Institutului ”Matei Balş” din Bucureşti, profesorul Adrian Streinu-Cercel, a vorbit acum două despre situația României în aceste momente. Potrivit acestuia, România se situează pe o pantă ascendentă a pandemiei şi urmează câteva zile de foc. Medicul avertizează românii că situația este în continuare ”gravă” și este nevoie de multă prudență și responsabilitate.