12 mart. 2020 | 13:21

Nu este banc. Pe ce dată e născut Florin Cîțu. Cel mai mare eșec din cariera lui

Monden
Nu este banc. Pe ce dată e născut Florin Cîțu. Cel mai mare eșec din cariera lui
Despre Florin Cîțu: pe ce dată e născut și care a fost cel mai mare eșec din cariera sa?

Detalii despre Florin Cîțu! Iată tot ce este mai puțin cunoscut despre senatorul român! Pe ce dată e născut, care a fost evouția sa și care a fost cel mai mare eșec din carieră de până acum?

Despre Florin Cîțu: Cel mai mare eșec din cariera lui

Florin-Vasile Cîțu este un senator român, născut pe data de 1 aprilie a lui 1972, ales în anul 2016. Acesta a preluat mandatul de ministru al finanțelor publice în guvernul Orban de pe data de 4 noiembrie a lui 2019, de la Eugen Teodorovici. În 26 februarie a anului curent, a fost desemnat de către Klaus Iohannis drept candidat la funcția de prim-ministru al României. Cîțu a absolvit Grinnell College din SUA (1996), un masterat în economie în cadrul Iowa State University (2002), iar în 2002 a pus mâna și pe diploma de doctorand al Iowa State University.

Senatorul a fost economist la Banca Națională a României în perioada 2001-2003 și în cadrul Băncii Europene de Investiții în perioada 2003-2005. A lucrat ca economist șef la ING Bank între 2006-2007, mai apoi a fost șef al departamentului pieței financiare din 2007 până în 2011, ulterior fiind consultant și analist economic. O întâmplare, însă, a rupt șirul perfect al evenimentelor lui Cîțu. El a a fost concediat de la ING Bank. Acest lucru ar fi putut să aibă legătură cu atacul speculativ împtriva leului din 2008, pune acesta în revistă. Amintim că în urma episodului din 2008, o parte din trezorierii șefi ai unor băci comerciale au fost obligați să părăsească sistemul, iar Cîțu se afla atunci printre cei puțin admiși să mai lucreze o perioadă.

Florin Cîțu, eșec în carieră

Florin Cîțu, eșec în carieră

„Am decis să acționez în judecată”

„Am fost înștiințat ieri (luni-n.red) că sunt concediat. Nu știu dacă acest lucru are legatură cu episodul celebru din 2008 (atacul speculativ împotriva leului, în urma căruia o parte din trezorierii șefi au părăsit băncile pentru care lucrau- n.red), dar nu cred că acesta este motivul. Am decis să acționez banca în judecată și sper să câștig”
Florin Cîțu (Sursa: hotnews.ro)

Parteneri
A murit unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Nicolae Ceaușescu
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Harry și Meghan, pe drumuri diferite. Nu se mai ascund. Artificii la Casa Regală
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora 07:00
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
S-a TERMINAT! România E COMPLET în SPAȚIUL SCHENGEN de la 1 ianuarie 2025
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Bunica Gherghina va juca într-un film alături de Bill Skarsgard și fiica lui Johnny Depp. Ce rol va interpreta: „Așa am găsit-o”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro