Novak Djokovic a revenit „la viață”. Ce performanțe a reușit campionul sârb la Roma
Novak Djokovic a revenit „la viață”. Campionul sârb a avut un început de an agitat. Fiind nevaccinat, el a fost xxpulzat din Australia și a ratat șansa de a-și apăra titlul la primul turneu de Grand Slam al anului. Apoi, i s-a refuzat participarea la competițiile importante de la Indian Wells și Miami. Cu un joc modest la revenire, la Monte Carlo, Novak Djokovic a ridicat constant „turația” și a reușit să câștige turneul ATP 1000 de la Roma, atingând și căteva borne istorice.
Novak Djokovic a revenit „la viață”
Novak Djokovic a revenit „la viață”. Campionul sârb a avut un început de an dezastruos, din cauza refuzului de a se vaccina anti-Covid. El nu a putut participa la Australian Open, nici la turneele importante de la Indian Wells și Miami. Dar, după domolirea pandemiei, liderul ATP s-a întors la un program aproape normal în circuitul mondial.
Djokovic a recunoscut că s-a confruntat cu probleme psihice, din cauza situațiilor neobișnuite cărora a trebuit să le facă față în debutul sezonului.
„Provocarea este cu siguranţă mai mult pe partea mentală şi emoţională. Bineînţeles, nu am mai experimentat niciodată ceva similar cu ceea ce am trăit la începutul acestui sezon şi nu ştiam cum mă va afecta.
Evident, ştiţi, încă trebuie să mă confrunt cu asta într-o oarecare măsură. Nu este la fel de puternic cum a fost în primele două, trei luni ale anului. Simt că, cu cât joc mai mult, cu cât sunt mai mult în acest mediu, cu atât mă simt mai confortabil”, a dezvăluit el, citat de tennisuptodate.com.
Ce performanțe a reușit campionul sârb la Roma
Novak Djokovic s-a chinuit în primele turnee la care a participat în 2022. În februarie, în Dubai, a fost eliminat din sferturi, după care a urmat o pauză de două luni. S-a întors în competiții la Monte Carlo, unde a pierdut încă din primul meci.
Apoi, Djokovic a evoluat în fața propriilor fani, la Belgrad. A ajuns în finală, dar după ce a luptat din greu în fiecare partidă din fazele inferioare. În ultimul act a fost învins de rusul Andrey Rublev. A recunoscut că e chinuit de o afecțiune, dar a refuzat să dea detalii, Doar a precizat că nu e vorba de Covid-19. Apoi, a avut o evoluție mult mai bună la Madrid, unde a fost eliminat în semifinale, după un meci senzațional, de spaniolul Carlos Alcaraz, noua vedetă a circuitului masculin.
Novak Djokovic a dovedit că e în creștere de formă mai ales în competiția de la Roma. El a cucerit pentru a 6-a oară turneul de la Foro Italico după ce l-a învins în finală pe grecul Stefanos Tsitsipas, scor 6-0, 7-6. Jucătorul sârb a devenit cel mai vârstnic campion de la Roma, la 34 de ani, 11 luni şi 23 de zile, a cucerit cu această ocazie primul său titlu din acest an, la capătul unui meci care a durat o oră şi 37 de minute.
A adunat 1001 victorii în toată cariera
Triumful lui Novak Djokovic la Roma a venit la o zi după ce sârbul a intrat în clubul select al jucătorilor care au atins bariera de 1.000 de victorii în circuitul profesionist, din care mai fac parte americanul Jimmy Connors (1.274 de succese), elveţianul Roger Federer (1.251), cehul Ivan Lendl (1,068) şi spaniolul Rafael Nadal (1,051).
Novak Djokovic a obţinut cu această ocazie al 38-lea său titlu de categoria Masters 1.000 ATP, stabilind un nou record. El va aduna și 370 de săptămâni ca lider mondial, un alt record absolut pentru tenisul masculin.
„Am avut un plan de joc clar, pentru că știam ce vine din cealaltă jumătate a terenului! În setul secund m-a condus cu 4-1, dar am folosit loviturile corecte la momentele potrivite. Am fost ambii încordați în tie-break! Dar am reușit să închid meciul în două seturi! A fost cu siguranță o săptămână perfectă pentru mine!
Mi-am ridicat forma în ultimele săptămâni și știam că, de obicei, ajung în cea mai bună condiție, pe zgură, în perioada turneului de la Roma, așa că nu poate fi nimic mai bun înainte de Roland Garros”, a spus Novak Djokovic, conform site-ului ATP.
Novak Djokovic a adunat și 370 de săptămâni ca lider mondial, un alt record absolut pentru tenisul masculin.
Foto: Twitter/Internazionali Bnl