Majoritatea persoanelor importante din România optează pentru intervenții chirurgicale efectuate în afara țării, dar cel puțin când vine vorba de transplanturi de cord, se pare că avem o echipă foarte capabilă.
Pe parcursul zilei de ieri, a avut loc în România cel de-al șaselea transplat de cord. Acesta a fost realizat la Târgu Mureș, iar intervenția a durat peste 10 ore. Întreaga procedură a fost condusă de șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din Cadrul Institutului de Urgență de Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș. Numele său este profesor doctor Horațiu Suciu. Operațiunea de acest gen a fost a șasea din acest an efectuată în țara noastră.
„Am încheiat o intervenţie chirurgicală de transplant cardiac la un bărbat de 42 de ani din Bucureşti, aflat într-o stare extrem de gravă de insuficienţă cardiacă. Practic, cu spitalizări repetate la intervale de sub o lună, pacientul avea nevoie de internări pentru a fi compensat, fiind într-o stare avansată de insuficienţă cardiacă. Acest cord a venit ca o şansă pentru a-şi putea să-şi continue viaţa.
Cordul a venit de la Baia Mare, a fost prelevat de o echipă din centrul nostru şi a fost transportat cu un avion SMURD. Evoluţia este încurajatoare, sperăm în continuare să fie bună. A fost o intervenţie care a durat destul de mult, mai mult decât de obicei, a durat mai mult de 10 ore. Dar suntem optimişti într-un rezultat bun. Nu trebuie să uităm că în aceste situaţii sunt pacienţi aflaţi la limita supravieţuirii şi care trebuie să suporte astfel de intervenţii pentru a avea o şansă la viaţă.
Este al şaselea transplant din acest an, este o cifră care ne menţine în continuare în acea zonă între 6 şi 10 transplanturi pe an. Nu cred că mai are rost să spunem că este foarte puţin pentru o ţară, pentru un centru este acceptabil, dar e mult sub posibilităţile noastre, ne-am dori să facem mai multe, pentru că pe listele noastre sunt mulţi pacienţi, foarte mulţi tineri cu astfel de patologii ameninţătoare de viaţă, care trebuie soluţionate prin aceste intervenţii”, a declarat dr. Suciu, la finalul intervenţiei.
Bărbatul a fost întâlnit la București, în urmă cu câteva zile, de către doctorul Suciu. Nu avea foarte multe șanse de supraviețuire din cauza unei grupe rare de sânge. „Fiind o grupă rară de sânge, nu poate primi decât de la grupa lui sânge. Nu am avut de foarte mult timp acest tip de cord din grupa respectivă. (…) Întâmplarea face că, fiind în vizită într-un spital din Bucureşti, l-am văzut, era internat pentru o decompensare. Întâmplarea a făcut ca numai după câteva zile să vină acest cord”, a spus doctorul.
Chirurgul a încercat să încurajeze și donarea de organe la nivelul țării noastre. „Avem doar cuvinte de laudă la adresa colegilor de la Baia Mare. (…) Familia, întotdeauna am menţionat această jertfă, tragedia lor a salvat aceste vieţi. Este un confort mic, dar el există, că o parte din cel drag continuă să trăiască în trupul altuia şi sper ca acest lucru să fie o mângâiere pentru suferinţa lor”, a afirmat dr. Horaţiu Suciu.