Noul Cod Rutier 2019. Care sunt cele mai mari amenzi prevăzute în legea pe care o aplică Poliția Rutieră

de: Alexandra Chivu
14 10. 2019

Noul Cod Rutier 2019 a intrat în vigoare pe 12 octombrie. Care sunt cele mai mari amenzi prevăzute în legea pe care o aplică Poliția Română?

Noul Cod Rutier 2019. Cele mai mari amenzi prevăzute în legea pe care o aplică Poliția Rutieră

Noul Cod Rutier 2019 a intrat în vigoare pe 12 octombrie. Modificările au fost aduse în luna august. Restricțiile sunt dure și vizează atât șoferii, cât și bicicliștii și utilizatorii de trotinetă. Dintre toate, cea mai importantă noutate, și cea de temut pentru era noastră, este reprezentată de folosirea telefonului.

Amenda pentru folosirea telefonului

În clasa a III-a de sancțiuni este notată acum contravenția privind folosirea telefonului mobil în timpul deplasării, astfel: „constituie contravenție ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mişcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video”.

Cea mai importantă noutate din Codul Rutier 2019 este reprezentată de folosirea telefonului

Regula este valabilă și dacă vehiculul staționează pe un drum public, de exemplu, când stai la semafor, și se pedepsește cu 6 până la 8 puncte-amendă, anume cu 870 – 1.160 de lei, la care se adaugă și patru puncte de penalizare.

Faptele banale aduc amenzi usturătoare

Greșelile uzuale pentru care am putea lua cele mai mari amenzi sunt incluse în clasa a patra de contravenții care se plătesc, în funcție de cât de gravă este eroarea, cu 9 până la 20 de puncte-amendă, ceea ce înseamnă că puteți scoate din buzunar sume cuprinse între 1.3505 lei și 2.900 de lei. Din lista de mai jos se exclud condusul în stare de ebrietate, depășirea pe linie continuă și mersul pe contrasens, fiind de la sine înțeles că sunt greșeli care atrag amenzi uriașe.

Faptele banale care te pot stoarce de bani: gesturi obsecene, aruncarea gunoiului pe geam, noroiul de pe roți, animalele de companie dacă sunt puse unde nu trebuie, anvelopele de iarnă, neîncadrarea sistemului antifurt în parametrii legii, folia auto, abțibildele, reclamele publicitare, numerele de înmatriculare( ce trebuie să fie montate la locul lor pe mașină), staționarea pe autostradă, forțarea semaforului.