Noua Dacia SUV electrică? Renault dezvăluie cum arată mașina de teren care va fura toate privirile

de: Năstase Mirabela
11 10. 2020

Grupul Renault a publicat pe Twitter o primă imagine cu un viitor SUV electric pe care o să îl prezinte la Paris, în cadrul evenimentului ”Renault eWyas”.

Noua Dacia SUV electrică?

Alături de aceasta va fi lansat, de asemenea, modelul Dacia Spring, care este primul automobil electric al mărcii românești. Astfel, Renault se pregătește să lanseze primul SUV electric, un model compact, care este înrudit cu Nissan Arya. La început, mașina va fi expusă sub forma unui prototip, un concept-car, care va sta în centrul evenimentului eWays. Acesta este un minisalon auto care va avea loc în spațiul din Boulogne-Billancourt ce aparține constructorului. În intervalul 15 și 26 octombrie, evenimentul va găzdui exclusiv automobile electrificate, iar una dintre vedete va fi Dacia Spring, primul vehicul 100% electric al mărcii.

Cu numai câteva zile înainte de premieră, Renault a dat publicității însă doar un mic detaliu al acestui model nou, ce nu lasă la vedere prea mult din aspectul exterior al mașinii pe care o va lansa.

SUV-ul ce va fi prezentat de marca Renault este descris ca „viitorul crossover bazat pe noua platformă CMF-EV electrică”. Conform informațiilor neoficiale, el va avea dimensiuni compacte, dar și elemente comune cu Nissan Arya, un automobil dezvăluit deja în luna iulie. Despre ea se știe deja că are o lungime de 4,59 metri, cu un ampatament de 2,77 metri, dar este posibil ca versiunea prezentată de Renault să fie mai mică, sub 4,50 metri. Alte caracteristici tehnice ce s-ar putea regăsi la modelul Renault sunt și bateriile, de 65 și, respectiv, 90 kWh, dar și posibil o versiune sport, 4×4.

Anterior, presa franceză a publicat și un posibil nume pentru noul SUV electric, și anume, Zandar, denumire care este înregistrată deja de grupul francez. Să nu uităm că cel mai recent concept-car electric prezentat de Renault a fost Morphoz. Se pare că acesta va sta la baza unui al doilea SUV dezvoltat de marca franceză.

Evenimentul eWays vrea să fie „o imersiune electrică fără precedent”, pe parcursul a 10 zile. Este un eveniment deschis vizitatorilor, presei și specialiștilor. De asemenea, noul CEO al companiei, Luca de Meo, va fi prezent pentru a inaugura salonul și pentru a dezvălui noile modele.

Renault Teaser Suv electric, sursă foto: Profit.ro

Despre Dacia

Automobile Dacia S.A. este cel mai mare producător român de automobile. Din septembrie 1999, ea aparține grupului francez Renault. Obiectul de activitate al societății îl constituie producerea și comercializarea de automobile, piese auto, mașini unelte și instalații pentru industria de automobile.

De menționat este că Dacia a luat naștere în 1966 la Colibași (astăzi Mioveni), județul Argeș și aa avut la bază un acord între autoritățile comuniste și producătorul francez de automobile, Renault, ce prevedea asamblarea unui model Renault sub marca Dacia.