Premier Restaurants România, operatorul lanţului de restaurante McDonald’s, a demarat o campanie de recrutare la nivel naţional în care oferă peste 700 de locuri de muncă. Oferta este valabilă în toate cele 26 de oraşe în care este prezentă, aicvi regîăsindu-se Cluj, Bucureşti, Constanţa, Piatra Neamţ, Focșani, Piteşti, Satu Mare, Oradea sau Deva.
Joburile disponibile sunt pentru lucrător comercial, responsabil cu pregătirea produselor sau servirea clienţilor, Barista la McCafé, Hostess sau Guest Experience Leader. Cei ce vor să conducă un restaurant McDonald’s pot aplica pentru poziţia de Manager Trainee.
„Beneficiile disponibile tuturor angajaţilor McDonald’s includ un program de lucru flexibil, adaptat nevoilor lor, training-uri continue de dezvoltare, un program de carieră foarte bine structurat şi posibilitatea de promovare rapidă”, informează compania într-un comunicat.
„McDonald’s este unul dintre cei mai importanţi angajatori din România. Continuăm planurile de investiţii în oameni şi dorim să repornim procesele de recrutare. Avem oportunităţi interesante de muncă, astfel încât căutăm colegi noi în mai multe oraşe din ţară, oferindu-le un program de carieră uşor de urmat pentru promovarea rapidă în funcţii de conducere.
De exemplu, un Manager Trainee are şansa de a lucra pe o poziţie managerială în aproximativ nouă luni, dacă urmează paşii planificaţi împreună cu coordonatorul său”, a declarat Irina Ignătescu, director de resurse umane Premier Restaurants România.
În ultimele luni, McDonald’s s-a adaptat crizei sanitare şi a luat măsuri pentru siguranţa angajaţilor, precum și a clienţilor. Compania a deschis cel mai nou restaurant, în urmă cu trei săptămâni în Bucureşti, în Piaţa Progresul, unde a creat 50 de locuri de muncă.
Pregătirea pentru sezonul estival şi planurile de dezvoltare ale McDonald’s , care includ deschiderea a încă două restaurante până la finalul anului, necesită o mărire a echipei din România cu peste 700 de noi colegi. Pentru a motiva salariaţii, compania spune că a implementat diferite programe de loializare şi recompensare, precum bonusul pentru recomandări de succes, training-uri şi programe de dezvoltare permanentă. Compania recrutează activ pe tot parcursul lui 2020.