Noi detalii, în cazul Caracal, continuă să iasă la iveală! Anchetatorii au revenit, sâmbătă dimineața – 10 august, în casa groazei, pentru a-și duce cercetările mai departe și pentru a descoperi noi probe. S-a aflat și care era una dintre căutările frecvente pe google ale lui Gheorghe Dincă.
Oamenii legii s-au întors, în Caracal, pentru a efectua noi verificări cu privire la ancheta care este în plină desfășura și care vizează dispariția tinerelor Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu.
Printre probele descoperite și ridicate de anchetatori din casa lui Gheorghe Dincă se află și laptopul bărbatului. La o simplă verificare s-a aflat ce căuta bărbatul în vârstă de 66 de ani cel mai des pe google.
Dezvăluirea a fost făcută de avocatul Tonel Pop, reprezentantul legal al familiei Luizei.
„Este evident ca era obsedat de sex. Şi a fost fixat şi în prezenţa unor femei. Una din căutarile lui pe Google erau maşinile rulotă.
Omului acestuia cred că nu îi mai ajungea Caracalul pentru activităţile infracţionale, voia să facă un tur al ţării, să-şi ia casa în spinare şi presupun să facă lucruri infracţionale prin toată ţara„, a declarat Tonel Pop, potrivit mediafax.ro.
Unchiul Alexandrei, Alexandru Cumpănașu, a tras un semnal de alarmă pe facebook și a făcut un bilanț al celor întâmplate după dispariția fetei. Au trecut două săptămâni de când tânăra a fost răpită, timp în care nu s-a ajuns la nici un rezultat concret.
„După 16 zile am reusit prin lupta personala alaturi de mass media si dvs doar lucruri marunte: demiterea sefului STS, demiterea sefului Politiei Nationale, demisia ministrului de interne, demiterea sefului Politiei Olt, demiterea sefului politiei Caracal, cercetarea disciplinara a procurilor si judecatorului din acest caz, audierea parlamentarilor de Olt. ATAT. Este un bilant trist si care nu ma ajuta si nu va ajuta mai deloc.
Nu avem certitudinea ca Alex este decedata sau in viata in afara sentimentului familiei ca traieste”, este o parte din mesajul postat pe pagina de facebook.