Nimeni nu a știut până acum. Gestul familiei Iorgulescu, în ziua înmormântării lui Dani Vicol
Dani Vicol, victima din accidentul produs de Mario Iorgulescu, a fost înmormântat pe 12 septembrie. Familia călăului tânărului a promis că va ajuta cu orice, mai ales când vine vorba de cei doi copii pe care fiul lor i-a lăsat orfani de tată. Ce gest au făcut aceștia în ziua înmormântării lui Dani Vicol?
Ce gest a făcut familia Iorgulescu în ziua înmormântării lui Dani Vicol
Dani Vicol, un tânăr tată a doi copii, s-a stins din viață în accidentul provocat de către Mario Iorgulescu pe data de 8 septembrie. Familia Iorgulescu a promis, după tragedie, că va fi aproape de cei îndurerați și îi va ajuta, mai ales în privința celor doi micuți, acum orfani de tată. Amintim că accidentul rutier violent s-a petrecut la orele dimineții, în ziua de 8 septembrie, pe șoseaua Chitilei. Dani se întorcea acasă de la un deces, iar Mario tura motoarele în voie. În urma analizelor, s-a dovedit faptul că fiul președintelui Ligii Profesionale de Fotbal era aproape în comă alcoolică și consumase și cocaină. Văduva lui Vicol a vorbit, pentru cancan.ro, despre gestul șocant pe care l-au făcut cei din familia Iorgulescu în ziua înmormântării bărbatului care i-a dovedit doi copii.
“N-am putut să merg la înmormântare, am stat acasă cu fetița, ea nu știe că tatăl ei a murit. Au mers doar părinții mei acolo… Din câte știu, din câte mi s-a spus, familia Iorgulescu nu a trimis nicio coroană cu flori, nu au ajutat cu nimic la înmormântare”
Mama copiilor lui Dani Vicol
Părinții lui Iorgulescu au promis că vor avea grijă de copii
„Le-am făgăduit rudelor celui care a murit că vom face tot posibilul ca să ajutăm din toate punctele de vedere familia greu încercată, am promis în fața lui Dumnezeu că vom avea grijă de copiii rămași fără tată. Știm că părintele este de neînlocuit, dar vom face tot ce e omenește posibil pentru creșterea și educația lor, pentru ca drumul copiilor în viață să fie cât mai bun. Cu sufletul sfâșiat și credință în Dumnezeu, Gabriela și Gino Iorgulescu”
Gabriela și Gino Iorgulescu