Nicușor Dan, acuzații grave la adresa primarului Capitalei. Cum i-ar fi mințit Firea pe bucureșteni

de: Madalina Moraru
30 10. 2019

Nicușor Dan i-a adus acuzații grave Gabrielei Firea, spunând chiar că edilul Capitalei ar fi mințit, când se afla la postul Digi24, în seara de marți. Nu doar atât, pentru că deputat-ul o acuză pe aceasta de șapte afirmații mincinoase, într-o singură oră, cât a intervenit pe respectivul post de știri. În acest sens, Nicușor Dan a făcut public un real manifest, care poate fi citit și pe contul său de Facebook, dar și în continuare.

Nicușor Dan, acuzații grave la adresa primarului Capitalei

Nicușor Dan o acuză pe Gabriela Firea, primarul Capitalei, că i-ar fi mințit pe bucureșteni

Nicușor Dan o acuză pe Gabriela Firea că nu este deloc sinceră cu locuitorii Capitalei. Printre acuzațiile aduse de către acesta, în mediul online, se numără și cele legate plata subvenției pentru încălzirea termică, dar și alocarea a cel puțin 100 de milioane de euro anual sistemului de sănătate. Un alt subiect atins de către deputat a mai fost și cel că bugetul Primăriei Capitalei ar fi de doar 600 de milioane de euro.

„În intervenția de aseară de la Digi 24, Primarul Gabriela Firea a mințit asupra a șapte aspecte, pe care le voi detalia mai jos. Este rușinos pentru Primarul Capitalei să mintă bucureștenii într-atât de flagrant.

1. A afirmat că a plătit subvenția pentru încălzirea termică.

În realitate, subvenția nu este plătită decât până la nivelul lunii aprilie 2019, suma scadență (subvenție neplătită la termenul scadent de 90 de zile) fiind de 140 milioane lei.

2. A afirmat că în mandatul său s-au schimbat 180 km de conducte din rețeaua de încălzire centralizată.

O provoc pe Gabriela Firea să detalieze unde sunt cei 180 km de conducte schimbate, această informație nu există pe site-urile municipalității. Specialiștii cu care am vorbit mi-au confirmat că 180 km sunt departe de realitate. Publice sunt sumele plătite deja de municipalitate pe investiții în energia termică
– 1,2 milioane lei în 2016
– 6 milioane lei în 2017
– 9,1 milioane lei în 2018
– 5,3 milioane lei până în septembrie 2019
sume mai mult decât insuficiente pentru a schimbă 180 km de conducte.

Cum i-ar fi mințit Firea pe bucureșteni?

3. A afirmat că avariile în sistemul de încălzire centralizată sunt mai puține decât acum 4-5 ani.

O provoc pe Gabriela Firea să facă publice bilanțurile avariilor din sistemul de încălzire din ultimii 5 ani pentru a verifica informația. RADET a refuzat să îmi comunice această informație pentru iarna 2018-2019. În consecință am chemat în judecată RADET, iar Tribunalul mi-a admis cererea și a obligat RADET la comunicarea informațiilor. RADET a formulat recurs care este în curs de judecată la Curtea de Apel București. Dar bucureștenii știu cel mai bine că serviciul de încălzire centralizată este mai prost, nu mai bun, decât acum 4-5 ani.”, a punctat Nicușor Dan, pe rețelele sociale.