Nicoleta Luciu a luat decizia așteptată de toată lumea. Revine sau nu la TV? EXCLUSIV
Nicoleta Luciu a optat și în acest an pentru familie, în defavoarea întoarcerii în lumea televiziunii, cea care i-a adus atâta notorietate. Vârsta încă critică a copiilor, coroborată cu faptul că niciuna dintre ofertele primite nu au tentat-o, a contat cel mai mult în luarea deciziei.
Ce spune Nicoleta Luciu despre revenirea în TV?
Nicoleta Luciu a părăsit de ceva vreme lumea shobizului, dar faima sa e departe de a se fi stins. La 41 de ani, cea care a făcut multe furori pe micile noastre ecrane ezită încă între o foarte posibilă revenire, dar și datoria sa de mama de patru copii, încă minori, Zsolt, de 14 ani, și tripleții Karol, Kevin și Kim, de 11 ani, fiecare.
Surse bine informate din anturajul familiei acesteia au precizat pentru playtech.ro că tatonările și mesajele profesionale primite în ultima vreme i-au dat de gândit. Mai mult, nu ar fi pregetat să se consulte și cu soțul ei, Zsolt Csergo, pe tema unei eventuale întoarceri în televiziune.
Cei doi ar fi cântărit cu atenție situația, iar după câteva zile de dezbateri ar fi ales să opteze pentru menținerea actualei situații. „Cei doi soți au pus cu atenție în balanță toate variantele și eventuala întoarcere a Nicoletei pe sticlă nu a reușit să ia fața alternativei.
Decizia luată de vedetă
Totul a fost cântărit cu grijă, cum se spune pe la noi, dar interesul copiilor a primat mai mult. Inclusiv instinctele materne au fost mai puternice decât dorința de a reveni sub lumina reflectoarelor. Discuția, purtată foarte franc, a determinat-o chiar pe Nicoleta să se întrebe dacă ar mai avea vreun cuvânt de spus generației celei mai tinere, care nu a prins-o pe sticlă, însă soțul ei i-ar fi replicat că își face griji degeaba.
Plus că nici ofertele nu sunt extrem de tentante. Pe de altă parte, cei doi au lăsat oarecum deschis subiectul. Fiindcă situația s-ar putea schimba cu repeziciune și să apară o nouă ofertă, mult mai atractivă decât cele vehiculate în ultimele săptămâni. În acest caz e posibil ca totul să se schimbe și decizia privind viitorul profesional al Nicoletei Luciu să intre într-o altă zodie!”, au adăugat aceleași surse.
Prioritățile Nicoletei, o mamă cu patru copii
Vârsta copiilor a avut un rol decisiv, cei doi părinți socotind că cei trei băieți și fiica lor trebuie încă supravegheați cu atenție, cel mai mare dintre ei, Zsolt jr., ajungând deja la vârsta pubertății, una destul de importantă în formarea caracterelor puternice, dar și extrem de imprevizibilă, fiindcă trecerea de la stadiul de copil la cel de adolescent se poate face deseori cu transformări spectaculoase, deși total nedorite.
De asemenea, și soarta tripleților e încă dificil de gestionat, chiar dacă ei au crescut foarte mult și s-au adaptat tuturor cerințelor, inclusiv ideii părinților ca fiecare dintre ei să fie singur în câte-o clasă de studiu școlar, ei întâlnindu-se doar în pauze sau în afara programului școlar.
– Împreună de un deceniu
Nicoleta Luciu și Zsolt Csergo împlinesc în acest an un deceniu de căsătorie și în ciuda zvonurilor legate de câteva situații delicate născute în familia lor, în acest interval de timp, inclusiv una în care capul familiei și-ar fi pierdut temporar mințile pentru o altă femeie, mariajul lor a continuat să reziste.
Cei doi nu s-au grăbit însă niciodată să-și spele rufele în public, iar acest lucru a avut și el contribuția sa la păstrarea familiei. Cei șase membri ai familiei trăiesc de ani buni la Miercurea Ciuc, acolo unde capul familiei are câteva afaceri imobiliare de mare succes.
- Ce spune Nicoleta Luciu
Contactată telefonic, Nicoleta Luciu a refuzat să discute despre acest subiect: „Nu vă pot oferi niciun răspuns, fiindcă evit să mai vorbesc cu presa în ultima vreme. Sau dacă o fac, o fac foarte rar și pe subiecte care au într-adevăr importanță pentru mine și familia mea. Dacă va fi ceva legat de viitorul meu profesional, atunci voi mediatiza acest lucru!”.