Nicole Cherry, dezvăluiri emoționante despre relația cu tatăl fiicei sale: „M-a salvat!” EXCLUSIV

de: Iulia Statie
01 02. 2022

Nicole Cherry reușește să le facă pe toate. Îndrăgita vedetă își petrece timpul alături de micuța ei, Anastasia, care îi face fiecare zi mai frumoasă, trăiește o minunată poveste de dragoste alături de partenerul său, Florin, dar nu uită de fanii săi. Cântăreața vrea să revină cu foarte multe piese în 2022!

Nicole Cherry, despre schimbările din viața ei

Nicole Cherry este una dintre cele mai îndrăgite artiste, aceasta câștigând admirația fanilor încă de la primele apariții, pe când era doar un copil. Vedeta a crescut sub ochii fanilor și s-a transformat într-o femeie puternică, care știe ce își dorește. Anul 2022 vine cu foarte multe surprize din partea artistei.

Ce le pregătești fanilor? Ce poți să ne spui despre colaborarea cu Global Records?

Am așteptări mari, acesta este principalul motiv pentru care am și semnat. Am încredere în noua echipă, am pornit cu multe gânduri pozitive. Cu siguranță anul 2022 o să vină cu foarte multă muzică din partea mea, ceea ce îmi și doream. În perioada în care am fost însărcinată simțeam nevoia să pot să fac și mai multe.

Le-ai transmis fanilor că o să cunoască o altă latură de-a ta. Cum o poți defini pe Nicole femeia?

Nicole femeia este în primul rând Nicole mama, aceasta este cea mai mare transformare a mea. Am născut și o am pe Anastasia, ea m-a făcut femeie. Așa am simțit, că am renăscut când am adus-o pe ea pe lume și mă bucur că am avut până acum o transformare frumoasă și normală. Mă bucur și mai tare de ce îmi aduce momentul, mă gândesc că noul an o să îmi aducă momente frumoase.

Cum te-ai schimbat?

Momentan e devreme, clar simt că Anastasia este totul și de acum înainte tot ce fac, fac pentru ea. Mă gândesc de două ori înainte să fac un lucru, asta e clar, dar nu m-am schimbat peste noapte. S-au născut multe sentimente în mine și o să se dezvolte în perioada următoare, mă redescopăr și o descopăr și pe ea. Automat se vor mai schimba unele lucruri. Avem mai multă dragoste.

Cum a fost sarcina pentru tine în plină pandemie?

A fost mai bine, am fost mai liniștită. Oricum, am fost destul de cumințică în perioada sarcinii. Am încercat să mă protejez cât am putut, inevitabil i se poate întâmpla oricui, nu ne ferește nimeni.

Cum e viața cu Anastasia?

Anastasia e un copil bun, atunci când are o problemă și o deranjează ceva plânge ca orice copil. În rest, nu ne dă bătăi de cap, este un copil energic, un copil care râde, îi place să asculte muzică, se liniștește foarte tare. Fiind cântăreață, muzica e în casa mea nonstop. Așteptăm să vedem ce ne rezervă viitorul, suntem siguri că o să fie o perioadă cât mai bună.

Anastasia ascultă muzica ta?

Îi pun muzică nonstop, Anastasia are un playlist foarte larg, se bucură de fiecare melodie în parte. Melodia ei preferată este cea de la Adela, Easy on me, cea nouă, asta îi place cel mai mult.

Simți că s-a schimbat ceva în relația de cuplu? Sunteți mai uniți?

Clar, în momentul în care două persoane mature își doresc un copil și se înțeleg, acest lucru le unește. Depinde foarte tare și de starea psihică a mamei și de cum percepe tatăl, dar noi nu am avut niciun fel de problemă. Florin m-a salvat din multe episoade mai puțin bune de când suntem împreună. Da, a fost ca o ancoră. De fiecare dată când am o problemă știu că am pe cine să mă bazez. Nu îmi este frică să merg la drum cu el.

Ce ai simțit față de reacțiile negative din mediul online de pe timpul sarcinii?

Am simțit că oamenii se bagă prea mult în viața unui om mai ales când nu li se cere părerea. Pentru un copil ești pregătit tu, ești pregătit cu mintea ta, corpul tău, sufletul tău. Până la urmă nimeni nu are cum să îți zică vreodată dacă ești pregătit pentru acest lucru, tu o simți. Eu am simțit acest lucru.

M-au supărat unele mesaje, au fost puțin deplasate și am avut parte de niște păreri pe care eu nu le-am cerut. Totuși, asta face parte din viața unui artist, viața unei persoane publice, uneori ai parte de niște mesaje pe care nu le dorești și de niște păreri pe care nu le ceri. Cumva m-am obișnuit.

Bineînțeles, mai sunt perioade în care mă mai enervez, mai fac un story și mai spun unele lucruri fără rea intenție, ci pur și simplu pentru că mă enervez. În general, eu sunt împăcată cu tot ce am făcut în viață și o să mă mai enervez, dar asta nu înseamnă că o să schimb lucruri dacă sunt sigură pe ceea ce vreau să fac.

Eu nu ascult în general de nimeni, dacă vreau să fac un lucru îl fac pentru că simt eu, nu pentru că mi-au spus alții. Sunt foarte directă și zic am făcut până acum lucruri minunate.

Ce poți să ne spui despre botez?

Momentan nu am detalii să vă dau, dar cu siguranță am să vă transmit. Am să împărtășesc detalii cu oamenii de pe Instagram și Facebook, așa cum am făcut până acum. Suntem în pregătire.