19 mart. 2020 | 15:00

Nicolae și Elena Ceaușescu, reacție uluitoare când li s-a propus ca TVR să emită color. “Tâmpiții”

Social
Nicolae și Elena Ceaușescu, reacție uluitoare când li s-a propus ca TVR să emită color. “Tâmpiții”
Nicolae și Elena Ceaușescu, reacție uluitoare când li s-a propus ca TVR să emită color. “Tâmpiții”

Toată lumea, cel puțin cei care au trăit acele vremuri, dar  povestite mai târziu și foști membri de partid, știu că Nicolae şi Elena Ceauşescu au condus România cu mână de fier timp de aproape trei decenii, în special în ultimii ani, populaţia fiind supusă unor privaţiuni similare cu cele din Coreea de Nord de azi.

Nicolae și Elena Ceaușescu, reacție uluitoare când li s-a propus ca TVR să emită color

Într-unul din paragrafele cărții sale, „Orizonturi roşii”, Ioan Mihai Pacepa a povestit cum erau priviţi românii de rând de către cei doi dictatori, dar și un episod ciudat, o discuție dintre Nicolae Ceaușescu și Ion Avram, fost ministru al Industriei Grele,  discuție în care ar fi s-ar fi băgat și reacţionat Elena Ceauşescu atunci când s-a propus să se permită Televiziunii Române să emită color, în condiţiile în care alături de Albania, România era singura ţară europeană care nu dăduse undă verde televiziunii color. Reamintim că la acel moment România era singura ţară în care televiziunea publică emitea doar două ore pe zi, iar despre televiziuni private nici nu putea fi vorba.

“Tâmpiții”

Discuția dintre Ceaușescu și Ion Avram are un capitol aparte în cartea lui Pacepa, povestind acolo că discuția a ajuns la urechile Elenei Ceauşescu, aceasta reacţionând vehement atunci când a aflat că televiziunea are planuri pentru a trece la emisia programelor color.

Nicolae și Elena Ceaușescu, reacție uluitoare când li s-a propus ca TVR să emită color. “Tâmpiții”

Nicolae și Elena Ceaușescu, reacție uluitoare când li s-a propus ca TVR să emită color. “Tâmpiții”

„Dar la ce să ne mai gândim acum, Avrame, la televiziune color? a întrebat Elena. Nu le e de ajuns că le-am dat câte un televizor în fiecare casă? Oricum, tâmpiţii ar trebui să se mulţumească cu ceea ce au. De ce să le băgăm în cap ideea cu televiziunea color, Avrame? Ce, ai înnebunit?”, s-ar fi exprimat Elena Ceauşescu, în momentul în care soţul ei şi Avram discutau despre viitorul sistem de televiziune care trebuia implementat.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Serialul numărul, 1 pe Netflix. E inspirat din evenimente reale și a oprit planeta în loc!
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Un ciclon polar lovește România exact înainte de Crăciun
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Călin Georgescu a luat decizia. A anunțat în direct: Mă dezic total!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
PARTIDELE au BĂTUT PALMA! Anunț privind VIITORUL GUVERN! AU RECUNOSCUT
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro