Deși este vorba despre stil, fiind o competiție, tensiunile apar, iar faptul că show-ul are drept concurente numai femei, sensibilitatea acestora poate declanșa de multe ori scandaluri. De această dată, Calina Dumitrescu, nepoata Oanei Roman, a fost ținta lui Cătălin Botezatu.
”Bravo, ai Stil! Celebrities” are la bază un număr de 10-15 concurente care prezintă diferite ținute pe tot parcursul săptămânii, finalul acesteia (sâmbătă) obligându-le să se expună conform temei-suport pentru gala respectivă. Pe tot parcursul săptămânii, divele propun ținute pentru care primesc steluțe din partea juraților.
”Bonusurile” le pot proteja de eliminare. Primele două concurente cu cel mai mare număr de stele vor primi imunitate, dar, dacă în gală vor obține cel mai mic punctaj acordat de jurați, își vor pierde imunitatea, așa că vor fi în pericol de eliminare. Discuția se învârte tot în jurul steluțelor obținute de vedete. Cătălin Botezatu a pus-o la punct pe Calina Dumitrescu, după ce a fost deranjat de tonul folosit de concurentă în cadrul emisiunii.
Disputa a pornit de la anunțul Ilincăi Vandici, gazda show-ului, care a informat concurentele și jurații, în ediția de miercuri, că, în momentul în care una dintre concurente părăsește concursul, se vor șterge toate stelele din parte juraților, acumulate până în momentul eliminării.
Mai clar, concurentele sunt pe picior de egalitate după eliminarea Mariei Ilioiu. Vizibil afectată a fost Calina Dumitrescu, care și-a exprimat nemulțumirea față de noutate. Spiritele s-au încins în platou între concurente și jurați, iar cel care s-a arătat cel mai deranjat de tonul folosit de Calina a fost Botezatu.
„Nu fi obraznică! (…) Mi se pare că pentru vârsta ta ești cam obrăznicuță! Știai foarte bine în ce show te-ai înscris. (…) Calina, trezește-te!”, a spus Botezatu.