CFR Cluj a fost eliminată de Adana Demirspor din cupele europene, după un retur straniu. Ardelenii au primit gol în ultimul minut al partidei din Turcia, deși aveau superioritate numerică de mai bine de o jumătate de oră. Patronul Neluțu Varga a avut o reacție la puțin timp după finalul partidei și a explicat care va fi strategia echipei, după a ratat șansa o sursă bună de finanțare: milioanelele de euro din cupele europene.
CFR Cluj a spus „adio” cupelor europene încă din turul doi al UEFA Conference League. „Dubla” cu Adana Demirspor a fost palpitantă. În tur cele două echipe au terminat la egalitate, 1-1 după ce formția lui Andrea Mandorlini a avut avantaj pe tabela de marcaj. În retur a deschis scorul formația antrenată de Patrick Kluivert, dar ardelenii au egalat după o lovitură de la 11 metri obținută de Bîrligea, în urma căreia a fost eliminat un jucător al formației gazdă.
CFR Cluj a avut mai multe ocazii pe finalul partidei, dar Adana Demirspor a dat lovitura în minutele de prelungire, când toată lumea se pregătea de cele două reprize suplimentare.
„N-am înțeles ce s-a întâmplat la acea centrare din care ei au marcat. Am avut meciul în mână! Sincer, am o bucurie și aceea că simt că am acum o echipă bună și-n campionat o să fim bine. Sunt mulți care vorbesc și habar n-au fotbal! Noi ar trebui să ne concentrăm doar pe ceea ce joaca echipa”, a declarat Neluțu Varga, la gsp.ro.
Patronul echipei CFR Cluj a explicat și ce se va întâmpla la echipă în urma acestui rezultat, ținând cont de faptul că gruparea din Gruia are mari datorii, iar acum rămâne fără sursa de finanțare din Europa Conference League.
„Stați liniștiți că nu murim din acest rezultat! CFR-ul merge înainte! Mai dădeam prime și bonusuri dacă nu mergea? Mai erau primele și salariile care se dau la noi?”, a mai spus Varga.
Cunoscut ca un patron vulcanic, Neluțu Varga a avut un discurs ponderat când a vorbit despre Andrea Mandorlini. Antrenorul italian a fost adus la CFR Cluj în această vară, după plecarea lui Dan Petrescu.
„Domnul Mandorlini mi-a făcut impresie bună. E foarte serios și pragmatic! Nici n-am avut noroc la trageri, a fost ghinion. Dacă aveam puțin noroc treceam de ei fără probleme la cum a jucat echipa azi. La anul ne focusăm pe cupe, acum vom face treabă în campionat. Nici nu mă gândesc la altceva”, a completat Varga.
CFR Cluj are șapte puncte după primele trei meciuri din campionat și se află pe locul doi în SuperLiga României.