Nelu Tătaru s-a îmbogățit în 2020. Ce a făcut soția ministrului

Nelu Tătaru s-a îmbogățit în 2020. Ce a făcut soția ministrului

Chiar și pe vreme de pandemie, când majoritatea românilor strâng bine punga cu economii, Nelu Tătaru dă lovitura! Ministrul Sănătății a excelat în perioada fiscală încheiată anterior. Potrivit ultimei declarații de avere, depusă de oficial în luna aprilie, farmacia soției ministrului Tătaru, Rodica, i-a adus familiei, în anul precedent, peste 70.000 de euro. Mai multe detalii, în paragrafele următoare.

Ministrul Sănătății a dat lovitura. Ce a făcut soția

Farmacia soției ministrului Sănătății – CRATAEGUS PHARMA SRL – le-a suplimentat venitul soților Tătarul în anul 2019 cu 70.000 de euro. De pe urma acesteia, Rodica Tătaru, în calitate de administrator și asociat unic, a câștigat un profit de 348.767 de lei – 72.659 de euro.

Din suma amintită, 49.517 lei au reprezentat salariul anual pentru funcția de administrator, iar 299.250 de lei a fost suma încasată din dividende.

Potrivit datelor declarate de soția ministrului Tătaru la Ministerul Finanțelor Publice (MFP), farmacia Crataegus Pharma a avut, în 2019, o cifră de afaceri de 3.234.136 de lei și un profit de 109.437 de lei.

De remarcat că, la Primărie, Rodica Tătaru plătește o chirie de 8 lei/mp pentru afacerea familiei.

Farmacia Rodicăi vinde măști la suprapreț?

Reamintim că în luna aprilie, jurnaliștii de la un ziar din Iași au scris că farmacia din Huși deținută de Rodica Tătaru vinde măşti medicale la suprapreţ şi fără bon fiscal.

În replică, ministrul Sănătății a declarat că există interese locale din partea unor persoane care vor să îl denigreze.

„A fost într-o sâmbătă după-masă. Exact atunci se primea marfă, iar oamenii au dat buzna să cumpere. Toți cereau produsele. Vânzătoarele nu au apucat să bage factura în sistem. Cel care a filmat era printre primii clienți și a insistat că vrea să cumpere. Eram probabil singura farmacie din Huși care adusesem măști. După acea filmare au venit controale atât de la Poliție, cât și de la DSP și Finanțe. Niciuna dintre aceste instituții nu a găsit absolut nimic“, explica, la vremea respectivă, Nelu Tătaru.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI