Negri, așa cum nu i-ai văzut niciodată: singura regiune în care arată diferit
În mod uzual, părut blond este specific caucazienilor, iar persoanele de culoare au părut brunet. Se pare însă că există și excepții de la această regulă.
Un set de fotografii cu copii și adulți negri care au părul blond au devenit virale. Acestea sunt complet neobișnuite, mai ales dacă ai în vedere faptul că nimeni din poză nu și-a vopsit părul pentru acele cadre. Imaginile înfățișează însă excepția de la percepția uzuală pe care o avem față de persoanele de culoare.
Toate persoanele din pozele alăturate s-au născut în regiunea Insulelor Melanesiene ale lui Solomon. Se numără printre singurii blonzi nativi în afara Europei. Insulele cu pricina se regăsesc în sudul Oceanului Pacific, în timp ce Melanesia este clasificată ca fiind o subregiune din Oceania.
Conform cercetătorilor, negrii din acea regiune au migrat acolo în urmă cu câteva mii de ani. Zona în care locuiesc acum este în apropiere de Marea Arafura și la est de Fiji. Acolo sunt foarte multe insule, iar cea mai apropiată regiune uscată este Australia. Printre țările din zonă se mai numără Fiji, Vanuatu, Insulele Solomon, Noua Caledonie și Papua Noua Guinee.
Negrii melanezieni își iau numele de la Melanesia, un titlu folosit pentru prima oară în 1832 de către Jules Dumont d’Urville pentru a denota un grup etnic de oameni, dar și o regiune geografică distinctă, între Polinesia și Micronesia.
În mod previzibil, aproximativ 90% dintre cei care locuiesc în acea regiune se bucură de un trai rural. Până de curând, erau practicanți de canibalism, vânători de capete și sclavagism. Datorită inluenței europenilor, cei mai mulți dintre ei au trecut acum la creștinism. În prezent, vorbesc aproximativ 1000 de limbi, dintre care multe dintre ele sunt pe cale de dispariție.
Insulele lui Solomon fac parte din British Commonwealth, ca urmare, sunt sub conducere britanică. Chiar dacă locuitorii din regiunea au cea mai întunecată nuanță de piele în afara africii, aproximativ 10% dintre ei au părut blond, cu o culoare foarte vie.