CS Universitatea Craiova – FCU Craiova 1948 este derby-ul care contează cel mai mult în Bănie. Fanii celor două echipe au oferit un adevărat spectacol pe stadion, dar și în afara lui, pe străzile din oraș. În primele 15 minute, arbitrul de centru a oprit partida de trei ori, după ce suporterii au aruncat pe gazon cu petarde și fumigene. Imaginile surprinse de trimișii speciali ai playsport.ro sunt spectaculoase.
Craiova „a respirat” fotbal în această zi de sâmbătă. Pe stadionul „Ion Oblemenco” din oraș s-au înfruntat cele două mari rivale, CS Universitatea Craiova – FCU Craiova 1948, ai căror fani se războiesc ori de câte ori se întâlnesc. Suporterii celor două grupări s-au întâlnit în mai multe puncte din oraș cu câteva ore înaintea duelului și au început petrecerea. Au cântat, au aprins fumigene și au plecat pe jos la stadion. Pe tot drumul au fost supravegheați de jandarmi. Autoritățile au înțeles că este un meci în care există riscul unui conflict și au suplimentat numărul oamenilor din forțele de ordine.
Deși au fost controlați la intrarea în arenă, fanii celor două formații au reușit să aducă în tribune un arsenal impresionant de fumigene și petarde pe care l-au folosit imediat ce arbitrul Florin Chivulete a fluierat startul partidei. Pe stadion a fost un adevărat spectacol pirotehnic, iar multe proiectile au ajuns arzând pe gazon.
Centralul Florin Chivulete, firesc, „nu a gustat” aceste imagini și a fost nevoit să întrerupă de trei ori partida. Asta doar în primul sfert de oră, în care cel mai mult de muncă au avut pompierii care au alergat să stingă aceste fumigene. După ce s-a făcut un apel la fani, de la microfonul arenei, arbitrul a trimis cele două formații la vestiare. Partida a fost reluată după mai bine de zece minute de întrerupere ( FOTO & VIDEO).
24.548 spectatori asistă la această partidă. Este a doua cea mai mare asistență la un meci din actuala stagiune: numai derby-ul FCSB – Rapid a avut mai mulți spectatori: 31.233. La meci participă și fiul lui Adrian Mititelu, la primul meci pe stadion, după suspendarea de un an.
Găsiți pe playsport.ro un material cu imagini spectaculoase de la Craiova.
Meciurile directe dintre cele două Craiove:
07.08.2022 – FCU 1948 1-2 CSU Craiova (Compagno penalty 70/ Ivan penalty 41, Hanca penalty 45+4);
14.02.2022 – CSU Craiova 2-0 FCU 1948 (Gustavo 17, Baiaram 75);
03.10.2021 – FCU 1948 0-2 CSU Craiova (Nistor 47, Baiaram 85).