Naționala lui Mirel Rădoi, lăudată la cel mai înalt nivel! Ce a spus un campion mondial despre „tricolori”
România nu a avut noroc la tragerea la sorți pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2022. Va face parte din grupa J, alături de Germania, Islanda, Macedonia de Nord, Armenia şi Liechtenstein. Primele trei dintre acestea se află pe lista calificatelor la Campionatul European din 2020. Germania fiind chiar una dintre favoritele la câştigarea trofeului. Antrenorul „Die Mannschaft”, Joachim Low, a vorbit despre aşteptările pe care le are în această grupă. Şi chiar a remarcat progresele înregistrate de naţionala României, care ar o generaţie foarte talentată.
România nu s-a mai calificat la Campionatul Mondial de la turneul din Franța, în 1998
„Obiectivul este să câștigam grupa și suntem favoriți. România este o echipă tânără, are jucători care au jucat semifinala la EURO U21, împotriva Germaniei”, a spus Low pentru DFB.
România a fost învinsă de Islanda în barajul pentru calificarea la Campionatul European din 2021, la Reykjavik. De asemenea, un adversar periculos se anunță a fi și Macedonia de Nord, echipă calificată la turneul final care va fi găzduit inclusiv de București în vară. Ultimul Campionat Mondial la care a participat România a fost în 1998, în Franța. Iar la turneul final din 2002 am ratat prezența după un baraj dramatic cu Slovenia.
Este a șasea tentativă a naționalei României de a ajunge iar la Mondiale, unde am fost ultima dată în 1998. De 22 de ani, am ratat toate celelalte turnee, din 2002, 2006, 2010, 2014 și 2018. De două ori, în 2001 și în 2013, am pierdut barajele de calificare cu Slovenia, respectiv Grecia.
Cele 10 câștigătoare ale seriilor se califică direct la turneul final. Ocupantele locurilor doi plus cel mai bine clasate două formații în faza grupelor Ligii Națiunilor 2020 (cu excepția celor deja calificate din aceste preliminarii clasice) vor disputa un play-off în două trepte, 6 semifinale și 3 finale (câte un singur meci, gazda urmând să fie trasă la sorți), pentru ultimele 3 locuri.
Componența celorlalte grupe din barajul pentru Campionatul Mondial din 2022
Grupa A
Portugalia
Serbia
Irlanda
Luxemburg
Azerbaidjan
Grupa B
Spania
Suedia
Grecia
Georgia
Kosovo
Grupa C
Italia
Elveția
Irlanda de Nord
Bulgaria
Lituania
Grupa D
Franța
Ucraina
Finlanda
Bosnia
Kazahstan
Grupa E
Belgia
Țara Galilor
Cehia
Belarus
Estonia
Grupa F
Danemarca
Austria
Scoția
Israel
Insulele Feroe
Republica Moldova
Grupa G
Olanda
Turcia
Norvegia
Muntenegru
Letonia
Gibraltar
Grupa H
Croația
Slovacia
Rusia
Slovenia
Cipru
Malta
Grupa I
Anglia
Polonia
Ungaria
Albania
Andorra
San Marino