Narcis Ianău a reușit să câștige inimile românilor în momentul în care a participat în primul sezon al show-ului „Românii au talent” și a ajuns până în finală. Adrian Țuțu a fost desemnat marele câștigător, dar cariera artistului nu s-a oprit aici. El a ajuns pe culmile succesului după emisiune.
Narcis Ianău și-a câștigat succesul prin talentul uluitor pe care îl are. Acesta a ajuns să cânte pe cele mai mari scene din lume și să se bucure de colaborări cu artiști extrem de cunoscuți. Au trecut 10 ani de când a participat la emisiunea „Românii au talent”, iar cariera fostului concurent a fost conturată.
„Ce-am făcut de-atunci?…. Pot spune că destul de multe: Am studiat, mi-am conturat un început de carieră, am văzut, până la această vârstă, o mult mai mare parte din lume decât aș fi îndrăznit să visez, am cântat, așa cum de mic îmi doream, pe multe din scenele mari, celebre din lume…
Imediat după emisiune, viața mea și-a urmat cursul ei firesc.
Diferența a constat in faptul că, primind validarea mult râvnită, pe parcursul emisiunii, am prins acel plus de încredere în mine de care mai aveam nevoie și care m-a adus în direcția pe care mi-o doream: să-mi fac o carieră în muzică.
Odată stabilit acest obiectiv, m-am concentrat cu toată forța pe îndeplinirea lui.”, a zis Narcis Ianău pentru Ciao.
Narcis Ianău a reușit să marcheze o colaborare cu soprana Sarah Brightman. Acesta a fost remarcat de producătorul Frank Peterson. El a fost fascinat de vocea pe care o are fostul concurent, așa că l-a chemat în studio. Ulterior, acesta i-a propus să facă un album, iar de aici totul este de poveste.
„Am colaborări fidele și statornice cu trupa Gregorian și cu idolul meu din copilărie, celebra soprană Sarah Brightman.
Numitorul comun al acestor colaborări este renumitul producător Frank Peterson, cu care am ajuns să mă cunosc printr-o întâmplare destul de hazlie, despre care am mai povestit: m-a găsit pe internet, în urmă cu multi ani, în timp ce căuta o anumită piesă, pe care a găsit-o și în interpretarea mea.
Intrigat de voce și nevenindu-i să creadă că era voce de băiat, m-a chemat la el în studio, în Germania, să se convingă că eu cântam. ….Si… a fost suficient de uimit încât să îmi propună să facem un album.”, a mai zis el.
Fostul concurent de la „Românii au talent” a ajuns la stabilitatea financiară pe care o visa și a plecat în diferite turnee. El a călătorit în Asia, America de Nord, SUA, Europa și Japonia. Momentan, el participă la un eveniment care se desfășoară în 16 orașe din Statele Unite.
„Așa este. Sunt incântat și onorat să fiu din nou invitat special în concertul “A Christmas Symphony”, susținut de Sarah Brightman alături de orchestră și cor.
Turneul se desfășoară în lunile noiembrie-decembrie, în 16 orașe din Statele Unite și cuprinde, ca și playlist, o savuroasă colecție de cântece de Crăciun îmbinate cu hiturile îndrăgite ale sopranei.
Repertoriul meu din cadrul concertului constă în două piese cântate în duet și un cunoscut colind cântat solo.”, a adăugat acesta.