Se pregătesc noi schimbări în PSD. Cel puțin asta susțin surse din interiorul partidului, care precizează că fostul premier Sorin Grindeanu se pregătește să preia conducerea partidului, deși formațiunea politică l-a dat jos de la guvernare.
Fostul premier ar putea candida la șefia partidului la Congresul PSD care va avea loc la sfârșitul lunii februarie. În această perioadă s-ar afla în turneu prin țară pentru a-și duce mesajul cât mai multor filiale.
„Sorin a fost la Olt și a zis Domnule, feţele uzate, un pas înapoi!. Deci mesajele au început să iasă. Inclusiv primarii au zis: Domnule, știți că noi suntem cu Ciolacu, dar nu ne cereți să îl votăm la Congres, pentru că plecăm din partid”, a declarat un social-democrat pentru Libertatea.
Aceeași sursă a dezvăluit și strategia pe care Sorin Grindeanu o are pentru a-și convinge colegii de partid să îl voteze. Fostul premier ar avea și un mesaj pe care îl repetă membrilor din filialele din întreaga țară:
„Vom da mesaje foarte clare, în sensul că partidul în luna februarie are un congres vital. Dacă la Congres fețele din partid nu se vor schimba și vom avea iar baroni, ca Ciolacu și alții, înseamnă că PSD-ul în acest an dispare. Se va contura din ce în ce mai clar o nouă echipă, nu cu baroni.”
Se zvonește chiar că Marcel Ciolacu ar fi aflat de planul lui Grindeanu și nu ar fi fost deloc încântat. În plus, acesta nu ar avea curajul să candideze împotriva fostului premier, chiar dacă este susținut de Gabriela Firea, Paul Stănescu, Claudiu Manda, Lia Olguța Vasilescu.