Mr Bean își vinde Mercedesul. Se pare că modelul clasic Mercedes 500E al actorului Rowan Atkinson este atât de bun încât îl vinde și a doua oară.
Atkinson a cumpărat inițial vehiculul în 1991, la un an după lansarea celebrului său personaj, Mr Bean.
L-a păstrat timp de doi ani înainte de a-l vinde prima oară. Mașina a rămas cu al doilea proprietar mai mult de 20 de ani înainte ca Atkinson să o cumpere, din nou. Se întâmpla în iulie 2017.
Gary Dunne, manager de licitație al companii Classic Cars Auctions se declară încântat că poate oferi doritorilor vehiculul cu o poveste neobișnuită.
„Deseori avem povești neobișnuite și aceasta este una dintre ele, mai ales că avem o celebritate care-și răscumpără mașina după o perioadă atât de lungă de timp”. Gary Dunne, manager de licitație
Modelul Mercedes 500E are o viteză maximă de 161 km / h, un motor de 5 litri V8 și poate face ajunge la 62 km / h în doar 5,5 secunde.
Rowan Atkinson și-a vândut și modelul McLaren F1 în valoare de 8 milioane lire sterline în 2015. A luat decizia după ce a intrat cu această super-mașină într-un gard viu în Oxfordshire. Era al doilea accident cu modelul McLaren în cei 17 ani în care a avut-o în proprietate. Costurile reprațiilor, în baza asigurării, au fost de 910.000 de lire sterline. La acea dată era considerată cea mai mare sumă revendicată pentru un singur vehicul.
Când a scos-o la vânzare, Rowan Atkinson preciza:
„Nu am achiziționat-o ca pe o investiție. Am cumpărat-o pentru calitatea gândirii, pentru design. Acum a devenit un lucru de valoare, este timpul să se bucure de ea altcineva.” Rowan Atkinson